– Când vremea este caniculară, dormi prost sau ai chiar insomnii şi adesea nu te hidratezi suficient, ţinând cont că transpiri foarte mult.
Cum să treci cu bine peste nervii cauzaţi de caniculă– Poţi fi iritat(ă) şi de faptul că eşti obligat( ă) să stai în casă mai mult timp sau în spaţii închise, pentru a evita căldura arzătoare de afară, şi nu îţi poţi urma programul stabilit sau dorit.
– Toate acestea contribuie la proasta dispoziţie şi la creşterea stării de iritare. De aceea, în această perioadă e bine să eviţi discuţiile contradictorii sau luarea unor decizii importante.
– Persoanele din jurul tău pot trece prin aceleaşi stări, de aceea e bine să încerci să eviţi conflictele care pot lua rapid proporţii.
– O parte dintre noi putem resimţi consecinţele într-un mod foarte intens. Astfel, putem deveni extrem de anxioşi şi chiar deprimaţi.
Iată câteva trucuri
Hidratează-te! Bea mai multe lichide decât obişnuieşti, mai ales dacă iei diuretice; dacă practici exerciţii fizice, fă-le dimineaţa sau seara, nu la prânz; ia măsuri pentru corectarea din timp a problemelor şi nu le lăsa să devină acute; bea ceaiuri de tei sau de verbină, care te relaxează şi te ajută să dormi mai bine; nu urmări filme sau emisiuni violente seara, înainte de culcare.

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

Depresia sezonieră

Apare vara, la persoanele care au mari dificultăţi în suportarea căldurii sau chiar a luminii puternice. Un tratament anume nu există, dar este indicată psihoterapia sau administrarea medicamentelor antidepresive. În anumite cazuri sunt suficiente aerul condiţionat şi reducerea luminii ambientale.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI