Italienii, păziţi toată noaptea
Maicon (stânga), păzit ca un şef de stat
Cazaţi la Hotelul Helen, din satul Măgura, de lângă Bacău, interiştii au solicitat ca un echipaj al Jandarmeriei să-i păzească toată noaptea, împresurând micuţul stabiliment. Tehnicianul Andrea Stramaccioni nu a programat nici un antrenament pentru seara de miercuri şi nici pentru ieri dimineaţă, astfel că interiştii au luat contact cu stadionul din Piatra Neamţ direct la meci.
Chef cu «Bianca de Năsăud»
Conform bistrita24.ro, senegalezul Ousmane NDoye (foto) ar fi avut o noapte albă prin cluburile din Bistriţa imediat după victoria cu Gloria (3-0), de sâmbăta trecută. Mijlocaşul african ar fi petrecut cu Roxana Gagea, Bianca Drăguşanu de Năsăud. Blonda, care ar fi asistat, sâmbătă, din tribuna oficială la înfrângerea Gloriei, l-ar fi însoţit apoi pe jucătorul vasluienilor într-un club cu nume predestinat… Kharma!
Ce echipe au văzut nemţenii!
“Pelerinajul” la Piatra Neamţ a început în 1995, când Ceahlăul le-a întâlnit în Cupa UEFA Intertoto pe Beveren, Groningen şi Metz. Marele Juventus, cu van der Sar, Conte, Del Piero, Davids, Zidane şi Inzaghi, reuşea sub Pietricica, în 1999, doar un egal, 1-1, cu echipa lui Hizo, din care făceau parte Axinia, Costel Ilie, Marc sau Scânteie. În 2000, nemţenii au jucat din nou în Intertoto, eliminând Mallorca, scor general 4-3, din lotul spaniolilor făcând parte Nadal, Etoo şi Tristan. Mai mult, după ce stadionul a fost renovat, FC Vaslui şi-a jucat aici meciurile din cupele europene, deoarece propria arenă nu îndeplinea cerinţele UEFA. Echipa lui Adrian Porumboiu le-a adus anul trecut pe Sparta Praga, Sporting Lisabona, Lazio Roma şi FC Zurich, iar în 2012 iubitorii fotbalului din Piatra Neamţ s-au putut delecta cu meciurile contra lui Fenerbahce şi, aseară, Inter Milano. (Gabriel Chirea)