UPDATE Incendiul de la clubul din Constanta a fost stins si doar doua persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale. Pompierii continua cercetarile la fata locului pentru a stabili cauzele exacte ale producerii acestuia.
Duminică seară, la doar două zile distanţă de la tragedia din clubul Colectiv din Bucureşti un incendiu a izbucnit la un club din Constanţa. Potrivit martorilor, fumul este destul de dens.
În aceste momente există, conform celor prezenţi în zonă, pericol de explozie, deoarece, din câte se pare, în interiorul clubului se află o butelie.
Din primele informaţii reiese că incendiul a izbucnit de la un panou electric.
Persoanele aflate în club au fost evacuate, dar două femei, angajate ale clubului, au nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluate de medicii SMURD.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” și medicii Serviciului de Ambulanță Constanța au ajuns la faţa locului.
Focul s-a extins repede. „Dacă mai stăteau un minut mureau ca cei din Bucureşti”, a declarat un martor, conform ziuaconstanta.ro.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro