Iată programul pelerinajului:

Astăzi, 24 octombrie 2014, la orele 12.30, va avea loc procesiunea cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor de la Catedrala patriarhală pe bulevardul Regina Maria. De la aceeaşi oră, de la biserica Sfântul Spiridon Nou, vor fi aduse în procesiune Sfintele Moaşte ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu. Cele două procesiuni se vor întâlni la Sfânta Cruce brâncovenească din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, unde va avea loc întâmpinarea icoanei cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, adusă la Bucureşti de o delegaţie a Patriarhiei Ierusalimului condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea, care va oficia o vizită frăţească în Patriarhia Română la invitaţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 24-27 octombrie 2014.

La orele 13.00, va începe procesiunea Calea Sfinţilor pe Colina Bucuriei, de la Sfânta Cruce brâncovenească până la Catedrala Patriarhală în care vor fi purtate icoana cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi aleSfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu. Acestea vor fi depuse spre închinare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei pentru a fi venerate de către cler şi credincioşi până în ziua de marţi, 28 octombrie 2014.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Sâmbătă, 25 octombrie 2014, la orele 9.00, la Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

De la orele 11.00, în Sala Senatului a Universităţii din Bucureşti, va avea loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. Ceremonia va fi precedată (orele 9.30) de întâlnirea Preafericitului Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului cu profesorii şi studenţii înscrişi la Programul de Studii Religioase al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. Cu acest prilej, Patriarhul Ierusalimului va susţine o conferinţă.

La orele 13.00, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea şi delegaţia Patriarhiei Ierusalimului se vor întâlni cu Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, la Palatul Cotroceni.

La orele 17.30, delegaţia Patriarhiei Ierusalimului va vizita şantierul Catedralei Mântuirii Neamului.

Duminică, 26 octombrie 2014, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la orele 9.30, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi pe podiumulspecial amenajat în incinta Catedralei patriarhale.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

De la aceeaşi oră, 9.30, delegaţia Patriarhiei Ierusalimului va participa la Sfânta Liturghie oficiată la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitorie a Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu sfinţită de Patriarhul Hrisant Nottara al Ierusalimului la 29 iunie 1707.

După Sfânta Liturghie, de la orele 12.30, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României vor sfinţi şi inaugura Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice Sfântul Silvestru, construit în apropierea bisericii parohiei Sf. Silvestru din Bucureşti. La orele 17.00, delegaţia Patriarhiei Ierusalimului va vizita mănăstirea Snagov din apropierea Bucureştilor.

Luni, 27 octombrie 2014, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, la orele 9.30, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României vor oficia Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un sobor de ierarhi ortodocşi din ţară şi străinătate, preoţi şi diaconi, pe podiumul din apropierea Catedralei Patriarhale.

La orele 17.00, delegaţia Patriarhiei Ierusalimului va vizita Palatul Parlamentului.

La orele 19.00, la Sala Radio (studioul de concerte Mihail Jora) va avea loc etapa finală a celei de a şaptea ediţii a concursului coral naţional de muzică bisericească, intitulat Lăudaţi pe Domnul, organizat de Sectorul Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române. Vor concura cele şase formaţii corale parohiale mixte câştigătoare ale concursurilor desfăşurate în fiecare mitropolie din ţară. Evenimentul va fi transmis în direct de posturile de radio şi televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române.

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță
Recomandări
Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

Delegaţia Patriarhiei Ierusalimului condusă de Preafericitului Părinte Patriarh Teofil al III-lea cu icoana în care se păstrează un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci se va întoarce în Ţara Sfântă în ziua de luni, 27 octombrie 2014, orele 19.45.

Marţi, 28 octombrie 2014, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, la orele 7.00, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi în Catedrala patriarhală.

De la orele 10.00, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriahală, va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2014 – Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşaniii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română.În cadrul şedinţei solemne vor fi evaluate cele mai importante manifestări cu caracter religios-duhovnicesc, cultural-editorial şi mediatic desfăşurate de eparhiile Patriarhiei Române din ţară şi din străinătate în anul 2014.

Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi aleSfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu vor rămâne spre venerare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei până la închinarea ultimului pelerin.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI