Pentru anul 2015, indemnizaţia lunară a fost stabilită la valoarea de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni de părintele care optează pentru concediu de maternitate (poate fi mama sau tatăl copilului).
Însă, în funcţie de durata concediului, cuantumul indemnizaţiei are limite minime şi limite maxime, după cum urmează:

  • În cazul în care părintele alege varianta concediului pentru creşterea copilului până la vârsta de un an (sau până la trei ani, dacă este vorba de un copil cu handicap), indemnizaţia lunară va fi de cel puţin 600 de lei, dar nu mai mult de 3.400 de lei;

  • În cazul în care părintele alege varianta concediului pentru creşterea copilului până la vârsta de doi ani, indemnizaţia va fi de cel puţin 600 de lei, dar cel mult 1.200 de lei;
  • Pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină cu gemeni, de tripleţi sau multipleţi, cuantumul indemnizaţiei lunare creşte cu 600 de lei, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere. Mamele pot să obţină şi venituri suplimentare, în anumite condiţii prevăzute de lege.

LIBERTATEA TE AJUTĂ: Ce indemnizație iau mamele în 2015?

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbare!! A dispărut din atenția publicului după multe scandaluri, dar acum s-a întors și e de nerecunoscut! Cântăreața noastră s-a apucat de afaceri, are un look nou și vrea să ia viața de la zero
Unica.ro

Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Viva.ro

Scandal de proporții cu fata Catincăi Roman! “La început gingașă, apoi o fiară. Am chemat şi poliţia. Țipete, urlete, pagube de mii de euro”. Inclusiv Catinca Roman a fost nevoită să intervină
Libertateapentrufemei.ro
Scandal de proporții cu fata Catincăi Roman! “La început gingașă, apoi o fiară. Am chemat şi poliţia. Țipete, urlete, pagube de mii de euro”. Inclusiv Catinca Roman a fost nevoită să intervină
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
Adevarul.ro

Ce s-a aflat acum despre demisia Andreei Bălan de la Antena 1. De ce a părăsit artista postul de televiziune și a semnat ulterior cu TVR: „Acesta este și motivul pentru care a plecat”
Elle.ro

„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online

Cum și-a salvat o familie casa de inundații. Înconjurată de apă, a rămas singura intactă: "Frații mei, ei nu se joacă!"
Observatornews.ro
Cum și-a salvat o familie casa de inundații. Înconjurată de apă, a rămas singura intactă: "Frații mei, ei nu se joacă!"
Horoscop 15 aprilie 2025. Vărsătorii se vor reanima și vor găsi destule persoane dispuse să le alimenteze mai multe luni de zile
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI