“Serenadă pentru Dan Spătaru “ nu e doar o reverenţă în faţa lui Dan Spătaru, e şi o propunere de a reasculta muzica dintre ieri şi azi, capodoperele şlagărului românesc, iar Fuego este urmaşul de cinste a acelei perioade în care versurile şi melodicitatea se îmbinau perfect.
Un moment inedit în cadrul concertelor este acela în care Fuego îşi prezintă colegii, de atunci şi de acum, pe toţi cei ce au făcut istorie în povestea muzicii uşoare, interpretând un imn despre viaţa de artist, compus de Jolt Kerestely. Paul Surugiu dă un exemplu de colegialitate şi fair play şi îşi îndeamnă publicul să iubească artiştii români, opera lor, să preţuiască valorile şi muzica de calitate.
Puţini sunt cei care ar face asta, cum la fel de puţini mai sunt şi cei ce îşi aduc aminte de idolii românilor. Fuego este unul dintre ei. De la Dan Spătaru la Angela Similea, de la Corina Chiriac la Monica Anghel, artistul ce umple sălile de spectacol până la refuz, pentru sinceritatea şi căldura ce o emană prin cântec, îşi respectă înaintaşii, colegi, acordându-le tuturor preţuirea sa.
“Într-adevăr, artiştii sunt cei ce ard pentru publicul lor. Şi mi s-a părut corect şi potrivit, ca într-un spectacol în care prezint colecţia de aur a lui Dan Spătaru, în care ne aducem aminte împreună de muzica uşoară românească, să îi aduc în atenţie pe toţi cei care au contribuit la formarea acestui gen, lansând şlagăre, adunând aplauze, trăind pe scenă cântecul vieţii lor. Îmi respect colegii, considerând că fiecare dintre noi are locul său. Peste toate, în timp, publicul confirmă valoarea fiecăruia. De la cei ce au fost cândva în faţa publicului, devenind astăzi adevărate simboluri, până la cei de astăzi, toţi la un loc ne sunt vedete, maeştri, adevăratele staruri pe care ar trebui să le promovăm, ascultăm şi iubim. Cred că artiștii sunt un fel de păpușari, care mânuiesc cu intuiție emoțiile și caută în resursele lor, resursele celorlalți, dăruindu-le prin cantec. Povestea face ca artiștii să fie mirabil de simpli. Pun pe tavă un talent, îl șlefuiesc în ani, îl preamăresc, dar, în final, judecata artistului stă în public. Pentru mine se împletește perfect ca această celebrare a artiștilor să vină pe fondul unei legături speciale. Am considerat in permanență că prin alți artiști, prin colegii mei, prin numele de referință ale omenirii, pot evolua. Atât timp cât extrag esența din artă, știu că mesajele mele, că muzica și trăirile mele pot ajunge la public, prin intermediul acestei forme divine, care conferă nuanțe ideilor și care înalță idealurile”, ne-a mărturisit Fuego, într-o pauză de repetiţii.
Spectacolul „Serenadă pentru Dan Spătaru” se află astăzi la Iaşi, urmând ca, în continuare, să încânte publicul din Bârlad, Adjud, Bacău, Piatra Neamţ şi Braşov.
Iată aici momentul pe care n-ai fi crezut că îl poţi vedea la un artist român:
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!