Alexandra Apostoleanu, micuţa brunetă care a cucerit lumea muzicală sub pseudonimul Inna, a copilărit într-un bloc sărăcăcios din staţiunea Neptun, apoi, pe perioada studenţiei, la Constanţa, a stat în gazdă.
După ce a devenit celebră şi a în ceput să câştige serios din muzică, a reuşit să-şi împlinească visul de a-şi cumpăra o locuinţă cochetă. Anul trecut, cântăreaţa a scos din cont 250.000 de euro pentru a achita o casă superbă dintr-un cartier reziden ţial situat lângă Capitală, la marginea comunei Pantelimon. Casa e mare, având 300 mp locuibili, livinguri imense la parter şi la etaj, grădină şi garaj, deci tot confortul pentru pre tenţioasa vedetă. Numai că Inna se va bucura, probabil, de investiţia făcută tocmai la bătrâneţe.
De vara trecută, când a cumpărat-o, până a cum, Inna a stat în casa respectivă fix o lună. În rest, cântăreaţa şi iubitul ei, Lucian Ştefan, au locuit mai mult la hotel, în străinătate – în Franţa, Liban, Turcia, Croaţia, Anglia -, unde vedeta a avut de susţinut concerte.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane