Doar 20 de lei. Atât costă să îţi scoţi de la Poliţie o nouă plăcuţă de înmatriculare, în cazul în care ai pierdu- t-o. Nu iei amendă şi nu “te leagă” nimeni dacă te duci să remediezi situaţia. În schimb, rişti să rămâi fără talon şi să mai şi plăteşti o amendă frumuşică dacă circuli cu numere de înmatriculare contrafăcute, printre care şi cele scrise de mână, pe carton, aşa cum are Inna la maşina ei. Se pare că solista, care este una dintre cele mai căutate cântăreţe de la noi, nu ştie aceste lucruri, căci altfel nu ne explicăm de ce maşina ei nu are o plăcuţă de înmatriculare ca lumea. Şi, zău, că e păcat ca aşa maşină (un Porche Boxster, al cărui preţ de catalog porneşte de la 55.000 de euro) să circule cu un oribil număr înscris pe un carton! Aşa că, dragă Inna, dă fuga la Poliţie şi rezolvă problema!
Bolidul Innei, al cărui preţ de catalog porneşte de la 55.000 de euro, are numărul de înmatriculare scris pe un carton / Fotografie trimisă de cititori
Aşa obţii un duplicat al numărului maşinii
În caz că Inna nu ştie ce să facă, Libertatea a aflat care sunt paşii pe care trebuie să-i urmeze pentru obţinerea unei plăcuţe de înmatriculare:
– Proprietarul maşinii se prezintă la ghişeul Direcţiei Regionale de permise auto cu talonul autovehicului şi cartea de identitate;
– Completează o declaraţie-tip din care reiese că a pierdut plăcuţa de înmatriculare;
– Plăteşte la CEC o taxă de 20 lei/plăcuţă;
– În două ore poate ridica plăcuţa nouă.