Nu faptul că urmau să pozeze nud a fost principala provocare a frumoaselor sportive, ci altceva. „Nu m-a preocupat că voi apărea goală în faţa aparatului de fotografiat. Mă gândeam doar la cum şi dacă voi reuşi să respir sub apă şi să zâmbesc în acelaşi timp”, a declarat Lisa Gibson (21 de ani), jucătoare de polo. Înotătoarea Stacey Tadd a fost încurajată chiar de mama ei să se lase fotografiată dezbrăcată, în timp ce Tonia Couch a trebuit să-i explice iubitului că nu face nimic rău dacă pozează nud sub apă.
Cele douăsprezece sportive au fost fotografiate individual, deoarece iniţiatorii proiectului au realizat că ar fi dificil să reuşească să le imortalizeze pe toate în acelaşi timp. Ulterior, „sirenele” au fost aşezate una lângă alta, cu ajutorul unui program special. Scopul ineditei şedinţe foto a fost acela de a sprijini echipa olimpică a Marii Britanii.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest DETALIU din trecutul ei s-a aflat abia acum
FANATIK.RO
Cele mai avantajate zodii în februarie 2025. Se anunță zile cu bani și săptămâni întregi de noroc pentru 3 nativi
Elle.ro
Pamela Anderson, în centrul atenției la prezentarea colecției Dior Haute Couture! Cum arată ținuta elegată și chic purtată de actriță. FOTO
Unica.ro
Cum arată impresionanta vilă de la Snagov a lui Serghei Mizil. E estimată la aproape 1 milion de euro! Imagini din interior / FOTO
Observatornews.ro
Bonusuri de pensionare de 18.000 de euro. O companie de stat şi-a tratat regeşte 1.300 de angajaţi în ultimii 2 ani
HOROSCOP
Horoscop 30 ianuarie 2025. Racii intră într-o perioadă de progres care va conta pentru viitorul lor