Iohannis: «Este inacceptabil!»
Klaus Iohannis susţine că nerecuperarea sumelor din dosarele penale este o problemă de importanţă naţională
Prezent la şedinţa de bilanţ a DNA, preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre faptul că ANAF nu recuperează prejudiciile din dosarele penale. “Vreau să subliniez foarte clar că recuperarea prejudiciilor este asemenea executării pedepsei obligatorii, nu opţională pentru autorităţile statului. Situaţia din prezent, în care gradul de recuperare şi de executare a prejudiciilor de către Ministerul Finanţelor e în cuantum de 10%, este pur şi simplu inacceptabilă! De aceea, trag un semnal de alarmă şi solicit factorilor decizionali să ia în serios această problemă, care devine una de importanţă deosebită”, a spus Iohannis.
Livia Stanciu: Te înfioară adevărata dimensiune a corupţiei
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, a dat, printr-o înşiruire de funcţii, adevărata dimensiune a corupţiei. “Enumerarea calităţilor deţinute de cei ce au fost condamnaţi definitiv în cursul unui singur an, ca urmare a activităţii desfăşurate de procurorii DNA, ne-a readus în faţa ochilor, într-o oglindire zguduitoare, amploarea pe care fenomenul corupţiei a ajuns să o atingă în ţara noastră. Din păcate, această enumerare cuprinde, într-o înşiruire ce parcă nu se mai sfârşeşte, miniştri, deputaţi, senatori, secretari şi subsecretari de stat, judecători, procurori, avocaţi, notari, ofiţeri şi subofiţeri MAI şi MApN, inspectori şefi ai ISU, ofiţeri de penitenciare, comisari ai Gărzii Financiare, comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu, comisari ANPC, directori de instituţii publice, consilieri judeţeni şi locali, primari, viceprimari, prefecţi, cadre didactice universitare şi preuniversitare, consilieri APIA, funcţionari bancari, arbitri, impresari, preşedinţi de partid etc. Nu poţi să citeşti această listă şi să nu te înfiori, pentru că ea dă adevărata dimensiune a fenomenului corupţiei în ţara noastră”, a spus Livia Stanciu. l
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro