Jean Pădureanu a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova imediat după condamnare, dar la mijlocul lunii martie a fost internat la Spitalul Penitenciar Jilava, din cauza agravării stării de sănătate. “Lordul” suferă de Alzheimer în formă avansată şi de diabet şi nu se poate îngriji singur. În consecinţă, conducerea închisorii i-a pus la dispoziţie un deţinut condamnat pentru furt, care primeşte zile libere în schimbul faptului că-l ajută pe bătrân să se spele, să se îmbrace şi să se dezbrace.
Avocatul solicită întreruperea pedepsei
Iar Pădureanu, care are din ce în ce mai des pierderi de luciditate, i se adresează uneori acestuia cu apelativul “tată”! “Jean Pădureanu nu mai recunoaşte aproape pe nimeni din cei cu care intră în contact. Pare că trăieşte pe altă lume. Are noroc că este îngrijit de un deţinut care, ca să mai câştige ceva zile libere, a acceptat să facă pe bona pentru el. Îl spală, îl duce la toaletă, îl îmbracă”, ne-a declarat Miron Cozma, care pretinde că are toate aceste informaţii din interiorul penitenciarului. Toate acestea l-au determinat pe Ion Cazacu, avocatul fostului preşedinte al Gloriei Bistriţa, să solicite întreruperea executării pedepsei pentru clientul său. Cererea va fi analizată mâine de Curtea de Apel Bucureşti.