Leoaica Adela s-a născut în captivitate, în urmă cu 12 ani, la Zoo Galaţi şi este mama a doi pui, ajunşi şi ei la vârsta maturităţii. De ceva vreme însă, felina avea probleme de sănătate din cauza unei tumori care ajunsese să măsoare 40 de centimetri.
Pentru că aceasta creştea în zona abdomenului, Adela se mişca tot mai greu, iar îngrijitorii ei s-au văzut neputincioşi, aşa că au cerut ajutorul doctorilor de la Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti.

Va face chimioterapie

“Cam acum doi ani s-a observat apariţia tumorii, dar de anul trecut aceasta a început să crească accelerat, atingând 40 cm în diametru”, a declarat Mădălin Şerban, director ştiinţific la Grădina Zoologică Galaţi. Weekendul trecut, veterinarii au tranchilizat animalul, iar după o operaţie de şase ore au reuşit să extirpe tumora ce cântărea două kilograme.
Spre bucuria tuturor, Adela a rezistat cu bine intervenţiei, însă greul nu a trecut. Până ce se va stabili natura ţesutului extirpat, leoaica va face chimioterapie, iar pentru fiecare consultaţie şi schimbare a pansamentelor va fi anesteziată.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce făcuse șoferul strivit de tramvai în București chiar înainte de tragicul accident. ANIMAȚIE GRAFICĂ cu momentul impactului
Știrileprotv.ro
Ce făcuse șoferul strivit de tramvai în București chiar înainte de tragicul accident. ANIMAȚIE GRAFICĂ cu momentul impactului
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro

Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Patru zodii care vor fi lovite de șansă și belșug până pe 27 septembrie. Termină luna în forță
FANATIK.RO

David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO

Ea este cea mai zgârcită femeie din istorie. Avea o avere de miliarde de dolari, dar mânca resturi și nu se spăla. Unde au ajuns banii ei în cele din urmă

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Cunoscut avocat din Iaşi şi-a mutilat o fostă iubită într-un hotel, după ce femeia a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el: "În cameră era cam un litru de sânge”
Observatornews.ro
Cunoscut avocat din Iaşi şi-a mutilat o fostă iubită într-un hotel, după ce femeia a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el: "În cameră era cam un litru de sânge”
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI