De unde ţi-a venit ideea piesei ”Vara nu dorm”?
VARA NU DORM pleacă de la o poveste foarte reală, pe care o trăiesc în fiecare vară: am multe concerte aşa că eu şi băieţii nu apucăm să dormim decât foarte puţin, de cele mai multe ori în maşină. În plus, în ziua în care m-am apucat să scriu piesa, tata mi-a spus că nici acum nu l-a lăsat insomnia de care suferă de ani buni. Cred că piesa a prins atât de bine pentru că spune povestea multor români, care la un moment dat au plecat la mare cu puţin bani în buzunar, însă au avut parte de distracţia vieţii lor.
Te aşteptai să ai un asemenea succes cu melodia asta?
Toate piesele pe care le lansez sunt parte din mine şi am încredere în ele, însă succesul acestei piese a fost cu mult peste aşteptări. Iar succesul se datorează milioanelor de ascultători care s-au regăsit în versurile simple şi atât de reale. Mă bucur să văd că „Vara nu dorm” a prins nu doar la fanii Connect-R ci şi la oameni care nu apreciau în mod special muzica mea, însă acum m-au descoperit.
Odată cu filmarea clipului ”Vara nu dorm” ţi-ai şi schimbat look-ul, te-ai tuns. Nu ţi-a fost greu să renunţi la codiţele afro?
Am simţit nevoia unei schimbări exterioare care să reflecte evoluţia din ultimii ani. Am marcat o trecere, întărită şi de lansarea acestui al doilea album. A fost o decizie bună: schimbările interioare, de mentalitate trebuiau evidenţiate şi fizic aşa că am decis să mă tund şi să îmi schimb uşor şi stilul vestimentar.
Ce poţi să îmi spui despre noua ta piesă, ”Summer is gone”, care va fi o continuare a acestui hit?
„Summer Is Gone” este continuarea în limba engleză a piesei Vara nu Dorm – e uşor melancolică, nostalgică, ca orice început de toamnă.
Când va apărea noul tău album şi ce melodii va conţine?
Albumul „From Not..” va beneficia şi de alte câteva ediţii care urmează să fie disponibile în magazinele de muzică din această toamnă. Sunt piese noi, dar şi variante acustice ale hit-urilor dance lansate până acum pentru a pregăti, oarecum, publicul pentru formula de scenă pe care o vom promova din această toamnă.
După 14 ani de carieră, crezi că piesa ”Vara nu dorm” este cel mai mare hit al tău de până acum?
„Vara nu dorm” este piesa cu peste 10 săptămâni de number 1 în topurile radio, deci dacă avem în vedere acest lucru, da, este cel mai mare hit al meu. Şi milioanele de vizualizări de pe youtube fac din această piesă un hit. Însă cel mai important pentru mine este că publicul a apreciat această piesă şi că o cântă cu mine în concerte.
Tu ce faci vara când nu dormi?
Cânt.
Ce poţi să ne spui despre iubita ta?
Că este ce mai potrivită pentru mine
Aveţi planuri să vă căsătoriţi?
Trimit invitaţii din timp.