INTERVIU EXCLUSIV | Benone Sinulescu: «Sunt prea optimist ca să-mi iau cavou»

S-au făcut patru ani de când bunul dv prieten Jean Constantin s-a prăpădit. Aţi păstrat legătura cu văduva lui Jean Constantin ultima oară?

Astă toamnă am schimbat ultima oară câteva cuvinte. S-a lămurit şi ea că lui Jean nu i s-a tras moartea de la acele filtre din aeroport din cauza cărora a leşinat la plecarea în ultimul lui turneu în America. Mă simţeam şi eu prost crezând că acele filtre i-au grăbit moartea. Dar m-a lămurit cineva: probabil că Jean avut un stent mai vechi şi din cauza aceluia să fi leşinat când a trecut prin filtre. Dar nu a murit din cauza lor, clar. Dacă nu eram cu nevastă-mea, eu muream acolo, lângă el, pentru că nu ştiam ce să-i fac. Nevastă-mea, chimistă de profesie, a ştiut ce să facă.

Nu aveţi sângele rece în astfel de momente de criză?

Nuuu. Moare omul lângă mine, nu am tăria necesară.

Are nevoie de ceva?

Nu, nu are nevoie de nimic. Şi dacă ar avea, nu ar cere. Este o doamnă, este demnă, nu cere.

Cum a fost el în ultimul turneu în care aţi mers împreună?

Era foarte discret. L-am înţeles, l-am compătimit şi mi-e milă şi acum de el, prin ce a trecut în ultima perioadă. L-am iubit atât şi nici acum nu-mi vine să cred că el a murit… Îmi aduc aminte că la hotelul unde eram cazaţi separat: într-o cameră eu cu soţia, iar el singur, alături. Dimineaţă l-am tot aşteptat la micul dejun. Văzând că nu coboară, m-am dus la el în cameră să văd ce face. Atât de tare m-a impresionat când am intrat! Era cu o căciulă în cap, îmbrăcat gros de tot şi tremura. ”Jeane, ce e cu tine?” ”Nu mai pooot de frrriiiig!”, spunea el tremurând din toate. Bietul de el, nu a ştiut de unde să dea drumul la căldură. El, care era un om umblat şi isteţ. Fiind suferind, în acel turneu, nu a dorit să participe la activităţile extra-spectacol. În oraşul Victoria, de exemplu, toţi cei din turneu am fost invitaţi la o masă festivă. El nu a mai vrut să participe. A trebuit să ne grăbim, pentru că el a rămas singur în maşină, aşteptându-ne. Aşa s-a purtat în ultimul său turneu. El, care era jovial, era sufletul petrecerilor, întâlnirilor, mereu cu zâmbetul pe buze, savuram orice cuvinţel de-al lui, orice glumă…

Recomandări

Castelul Peleș, închis parțial pentru turiști. Măsurile luate după ce Libertatea a scris despre starea critică în care se află muzeul și scandalul biletelor revândute

Ce meseria voiau părinţii dv să urmaţi?

Doctor. Pentru că eram blond, finuţ şi vedeau prin prisma lor medicii sunt nişte oameni fini…

Nu s-au supărat că aţi ales muzica?

Ba da. Până la un punct nu au fost de acord cu algerea mea. În timp s-au lămurit că nu mă pot scoate din ale mele. Eram tare căpos, nu o scoteai la capăt cu mine când îmi puneam ceva în cap.

Nu erau pe-atunci psihologi să vă ducă la tratament să vă scoată ideile astea din cap.

Nu. Nu am fost niciodată la psiholog până acum. Oi fi zdravăn?

Înseamnă că nu aţi avut supărări atât de mari cât să vă pierdeţi cu firea…

Ba da, am avut. Când au dispărut ai mei, mama, tata…

Simţiţi nevoia să mergeţi la psiholog?

Nu, deloc. Nu am nevoie de psiholog.

Aţi cântat atâtor preşedinţi, şi români, şi străini. Care v-a marcat?

De la Dej încoace am cântat tuturor preşedinţilor, ce-i drept. Soţii Ceauşescu. El era îndrăgostit de piesele mele ”Radu mamii” şi ”La căsuţa cu pridvor”. Era foarte atent să nu greşesc versurile şi mă punea să i le tot repet, că, la un moment dat, mi se acrise de piesele acestea. El era ca hipnotizat când i le cântam. Am fost atent să nu greşesc sau să încurc versurile că, poate, acum, eram pa-pa (râde). La un moment dat, cu trei zile înainte de ziua de naştere a lui Ceauşescu, am primit un ordin ”de sus” să fac o piesă în care să îl laud pe tovarăşul conducător. Şi, ştii cum era pe atunci, nu aveai voie să refuzi vreo sarcină de sus, că o încurcai. Am încropit repede un cântec şi l-am cântat în faţa cuplului Ceauşescu. După ce am terminat, o văd parcă şi acum, tovarăşa Elena Ceauşescu îmi spunea, aplaudând cu vârful degetelor: ”Bravo, dragă, bravo!”. Finalul cântecului era aşa: ”Fiu iubit din Scorniceşti/La mulţi ani, să ne trăieşti!”. E tot ce mai ţin minte din acel cântec pe care l-am uitat de cum am ieşit de la familia Ceauşescu. Şi, ca să ne facă şi mai de mirul lumii, ne-a trimis imediat cu maşina la televiziune să-l cânt în faţa poporului. Bine, acolo puteam să mai greşesc, că se tăia la montaj. Dacă în loc de ”La mulţi ani, să ne trăieşti” ziceam ”La mulţi ani, să o mierleşti”? Era râsul lumii!

Recomandări

De ce neutralitatea României, dorită de Călin Georgescu, reprezintă propagandă rusă

Ani de zile aţi purtat perucă. Ce faceţi acum cu zecile de peruci adunate în timp?

Le-am dat foc. Păstrez doar câteva într-un sertar, în casa părintească de la Siriu. Le păstrez ca să îmi amintească cât de trăznit eram. Le-am pus în sertar pentru că mă sperii de ele dacă le văd.

V-aţi gândit să le vindeţi? Pot fi valoroase având în vedere că le-aţi purtat dv.

Nu, Doamne fereşte, cum să le vând? Nu cred că mai e vreun ţicnit ca mine care să cumpere peruci.

A fost uşor să renunţaţi la ele?

Nu chiar. La început am avut senzaţia că, dacă ies pe stradă fără perucă, sunt în fundul gol. Apoi m-am obişnuit.

La ce vârstă v-a părăsit podoaba capilară?

Devreme. Pe la vreo 30-35 de ani.

Nu v-ar tenta să faceţi un implant de păr?

Doamne fereşte? Acum? Nuuu. Acum sapa şi lopata.

Apropo de sapă şi lopată. Aveţi loc de veci?

Nuu. Eu, care sunt un om optimist, cum să îmi iau aşa ceva? Am dreptul să îmi iau un loc de veci, dar numai gândul că trebuie să fac acest lucru mă îngrozeşte. N-am catadicsit să fac acest lucru. Iar atunci când va trebui să fac acest pas, atunci e cazul să îmi pregătesc şi straiele de înmormântare şi nu vreau încă să fac acest pas. O să îmi iau loc de veci, dar nu acum.

Recomandări

TikTok recunoaște o campanie ilegală de influențare a votului pentru Călin Georgescu și una a Sputnik. Răspunsurile nu i-au convins pe eurodeputați

Aţi avut săptămâna trecută un mare concert aniversar cu ocazia împlinirii vârstei de 77 de ani. E un concert de retragere?

Nu. Eu sunt retras, dar mai cânt din când în când (râde). Cred că dacă nu aş cânta şi  nu aş avea activitate, m-aş blegi.

Dar aţi avea de lucru, că doar aveţi o ditamai grădina la ţară, la Bârzava.

Ooo, da, am de lucru, nu glumă la grădină. Am grădină şi am performanţe. Acum ceva timp am scos nişte roşii gigant de peste un kilogram bucata. Am sindromul ăsta al multului, de aceea tot fac în grădină producţie de legume gigant. Am seminţe deosebite.

Cu sănătatea cum mai staţi?

Ei, o scârţâială tot mai am, la vârsta asta. Dar, mulţumesc lui Dumnezeu, sunt foarte bine, în general.

Ce proiecte aveţi?

Eu întotdeauna am planuri. Tocmai ce am lansat un nou album şi deja mă gândesc la următorul. ”Benone simfonic”. Vreau să fac un album extraordinar: să reorchestrez piese de-ale mele în variantă simfonică.

Dacă ar fi să părăsiţi mâine lumea aceasta, cu ce regrete aţi pleca?

Aş fi vrut la vârsta asta să am glasul din tinereţe şi mintea de acum. Aş mai regreta faptul că nu mi-am găsit jumătatea mai devreme, că nu am cunoscut-o pe soţia mea, Elena, mai devreme şi că am petrecut împreună doar 30 şi ceva de ani. Aş fi vrut să petrecem mai mult timp împreună pentru că ne iubim şi acum ca la început.

Vă mai ţineţi de mână?

Daaa.

Vă giugiuliţi?

Daaa.

Vă alintaţi?

Da. Eu îi spun Leni, puiul meu.

Vă uitaţi împreună la filme romantice?

Nu. Asta nu, pentru că noi avem romantismul nostru, nu e nevoie de filme.

Vă sună des când sunteţi plecat?

Da. Mă sună de vreo 3-4 ori. Să verifice ce fac, dacă am mâncat, dacă m-am îmbrăcat bine, dacă m-am odihnit. Ea este chimistă de profesie şi de când ne-am cunoscut s-a legat aşa o chimie între noi, de ne citim gândurile, nu e nevoie să folosim prea multe cuvinte.

Urmărește-ne pe Google News