Libertatea: Când v-a anunţat Ilie Dumitrescu că demisionează?
Cristi Tănase: Păi, nu ne-a spus-o nouă, personal. La sfârşitul meciului cu Astra a venit în vestiar şi ne-a încurajat, dar de anunţat, nu ne-a anunţat nimic. Am aflat abia de la televizor şi am rămas şocaţi.
Înţeleg că nu te aşteptai să facă un asemenea gest.
Ceva, ceva mi-a trecut prin cap când l-am văzut atât de supărat în vestiar, dar nu credeam că o va face, până la urmă. Încă sper să se răzgândească, pentru că este un antrenor bun.
Vinovaţi: fanii şi jucătorii
De ce crezi că a luat această decizie?
Din declaraţiile dumnealui am înţeles că huiduielile suporterilor l-au afectat foarte mult. Pe lângă fani, mai suntem vinovaţi şi noi, pentru că am ratat destule ocazii să ajungem pe primul loc în campionat.
Veţi avea al treilea antrenor în acest debut de sezon.
Suntem cam ameţiţi din cauza faptului că am schimbat deja doi antrenori în opt etape. Am făcut pregătirea şi am început campionatul cu domnul Piţurcă, apoi a venit domnul Dumitrescu, iar acum vom lucra, foarte probabil, cu altcineva…
Va juca mai bine Steaua datorită acestei schimbări?
Se zice că o schimbare de genul ăsta poate produce două şocuri la echipă: unul negativ sau unul pozitiv. Normal că sper să jucăm mai bine pe viitor. Nu ne va fi uşor să ne adaptăm din mers cerinţelor noului antrenor, dar nu avem încotro.
Duckadam a aflat de demisia lui Ilie Dumitrescu de la televizor
Preşedintele roş-albaştrilor a rămas interzis când a aflat hotărârea lui Ilie Dumitrescu: “Eram în faţa televizorului când a anunţat că-şi dă demisia. Ilie m-a şocat. E clar că nu a putut rezista huiduielor venite dinspre galeria Stelei, o echipă pentru care el a dat totul ca jucător”. Duckadam a refuzat să pronunţe un nume de antrenor capabil să preia echipa. “Dacă aş da un nume acum ar fi neelegant din partea mea. Ştiu că s-au vehiculat numele lui Hagi şi al lui Dan Petrescu, dar totul depinde de ei şi de Gigi Becali”, a mai declarat Duckadam. În ciuda demisiei lui Dumitrescu, “Helmi” nu va părăsi Steaua. “Rămân preşedinte la club, nu am venit la pachet cu Ilie”, a adăugat câştigătorul Cupei Campionilor Europeni (1986).
(Răzvan Ionaşcu)