Libertatea: Cât de importantă a fost victoria de la Zvezda?
Ion Gavrilescu: Ne menţine în cursa de calificare în semifinalele Ligii Campionilor. Dacă pierdeam în Rusia, clubul trăgea obloanele. Pot să spun că, în urma acestui succes, suntem în comă, n-am murit. Dar pentru a trăi în continuare, ne trebuie rezultate, adică să trecem cel puţin de această fază a competiţiei europene. În caz contrar, ar fi un dezastru.
Sunteţi optimist în ceea ce priveşte şansele de calificare în semifinale?
Încerc. Depinde de noi, trebuie să câştigăm tot. Însă, să ştiţi, Oltchim nu s-ar fi găsit aici dacă avea o situaţie financiară stabilă. Valoarea lotului actual este mare şi, în mod normal, am fi avut acum opt puncte în grupă, în loc de patru. Noi ne aflăm în acest moment foarte aproape de Gyor în ceea ce priveşte valoarea jucătoarelor. Din păcate, lipsa banilor este cea care ne creează dificultăţi.
S-au plătit salariile pe luna decembrie
Cât de grave sunt problemele financiare ale clubului?
De-a lungul timpului, Oltchim s-a mai confruntat cu probleme financiare şi în 1991, şi în 2002, dar situaţia de acum este un adevărat tsunami, un cataclism. Şansa ca Oltchim să trăiască o reprezintă rezultatele, care pot atrage la echipă şi alţi sponsori potenţi financiar. Spun asta pentru că, la un club ca Oltc h i m , 10.000 de euro este echivalentul a 10 lei pentru o persoană obişnuită în România.
Mai multe jucătoare şi-au depus memorii. Vor părăsi Oltchimul?
Situaţia financiară dificilă în care ne aflăm a creat panică, speriindu-le în special pe sportivele venite de afară. Unele au depus memorii la Federaţie şi acum depinde doar de ele dacă mai continuă sau nu la Oltchim. Sper însă să o facă pentru că gruparea noastră a dat dovadă de bunăvoinţă, achitându- le tuturor fetelor salariile pe luna decembrie. Mai avem restanţe două luni, dar, dacă ne calificăm mai departe, cresc şi şansele să apară banii. Apoi, nici n-ar mai avea mult de aşteptat, pentru că pe 17 martie se termină meciurile din grupele principale ale Ligii Campionilor şi vor şti exact ce şi cum.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!