Libertatea: A fost partida cu Argentina ce speraţi?
Alexandru Măţel: A fost exact cum ne imaginam. Ne-am dăruit, ne-am adunat, ne-am făcut curaj. Am vrut să câştigăm, am vrut să nu ne facem de râs împotriva unei echipe de o valoare extraordinară, cu jucători foarte buni. Şi cred că am reuşit, chiar dacă s-a terminat 0-0.
Golul lui Maxim a fost anulat.
Ar fi fost frumos să ni se acorde acea reuşită. Din păcate, nu s-a dat. Nu ştiu cum ar fi schimbat soarta meciului, dar cu siguranţă Argentina ar fi atacat mai mult. Nu cred că ar fi dorit să plece de la Bucureşti cu o înfrângere în palmares.

Spune că adversarii n-au fost plictisiţi

Fotbaliştii din America de Sud au părut scârbiţi, fără chef de joc.
Pe iarbă, în teren, nu s-a simţit că jucătorii din Argentina ar fi fost plictisiţi. Mi-au zis şi prietenii că aşa s-a văzut, cel puţin în prima repriză, dar eu, faţă în faţă cu ei, nu am avut impresia asta. Au venit să câştige în România.
Aţi fost afectaţi de alegerile de la FRF sau de condamnările din “Dosarul transferurilor”?
Pe mine, unul, nu m-a influenţat nimic. Nici că am aflat înainte de meci că la federaţie este un nou preşedinte, nici că cei doi agenţi (n.r. – Giovani şi Victor Becali) au fost condamnaţi de tribunal. Erau unii colegi puţin stresaţi! Eu trebuie să-mi văd de joc şi să evoluez cât mai bine în toate partidele.
Plecaţi altfel la drum spre Euro 2016 după acest meci?
A fost o partidă bună pentru noi. Meciul, rezultatul sunt şi un imbold pentru viitoarea campanie de calificare la Campionatul European din Franţa. Avem mai multă încredere în noi şi o să facem tot posibilul să reuşim să ajungem la turneul final. Suporterii noştri ar merita o astfel de bucurie. Au fost fantastici şi de data asta.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Soluția găsită de românii care au rămas fără apă din cauza secetei. În alte țări din UE există conceptul „Sponge City”
Știrileprotv.ro
Soluția găsită de românii care au rămas fără apă din cauza secetei. În alte țări din UE există conceptul „Sponge City”
Wow! Mona Nicolici s-a căsătorit în secret cu un bucătar celebru și ocupă o funcție importantă. Ce face acum
Viva.ro
Wow! Mona Nicolici s-a căsătorit în secret cu un bucătar celebru și ocupă o funcție importantă. Ce face acum
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Libertateapentrufemei.ro
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Semnul de circulație care îi induce în eroare până și pe cei mai experimentați șoferi. Puțini știu ce reprezintă
FANATIK.RO
Semnul de circulație care îi induce în eroare până și pe cei mai experimentați șoferi. Puțini știu ce reprezintă
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
GSP.RO
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. A lăsat pe altcineva să-i conducă mașina prin Istanbul, aflându-se în dreapta, și a rămas fără ea. Polițiștii i-au confiscat-o: „Cei de la Consulat m-au băgat și mai tare în ceață”

Corina Bud, fără lenjerie intimă pe scenă. Cum a fost filmată artista în fața a 70.000 de oameni. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Corina Bud, fără lenjerie intimă pe scenă. Cum a fost filmată artista în fața a 70.000 de oameni. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Şi-a dus maşina de 500.000 de euro la service şi a primit-o bucăţi, în cutii. "Mecanicul vedetelor", arestat
Observatornews.ro
Şi-a dus maşina de 500.000 de euro la service şi a primit-o bucăţi, în cutii. "Mecanicul vedetelor", arestat
Horoscop 5 septembrie 2024. Taurii sunt nevoiți să se concentreze pe calitatea relațiilor cu cei din mediul de la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 5 septembrie 2024. Taurii sunt nevoiți să se concentreze pe calitatea relațiilor cu cei din mediul de la serviciu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI