Libertatea: Ce credeţi despre posibila revenire a lui Ştefan Radu la naţională?
Constantin Frăţilă (foto): E bine să revină. Echipa are nevoie de el, mai ales că Raţ este pe final de carieră. Să rezişti atâţia ani în Italia nu e puţin lucru. Fane este băiat de Colentina, cartierul în care s-au născut mulţi fotbalişti: Fronea, Neacşu, Frăţilă, Răducioiu…
Se spune că a fost influenţat de soţie să nu mai vină la lot…
Dar ce, mai este copil? A devenit tată, s-a maturizat, nu mai este cu capul în nori. Nu trebuie să-l conducă soţia sau mama. Să nu mai stea sub fusta lor! Pe el l-am văzut mereu ca pe un copil închis. El nu s-a impus la naţională, de aceea a tras să nu mai vină. Mai observ ceva…
A fost «butonat» de impresari
Ce anume?
Citesc prin ziare că a condiţionat prezenţa la lot de convocarea unor dinamovişti. Păi, ce sunt astea? Mofturi! Să vină la naţională şi să joace, fără să pună condiţii. Problema la aceşti băieţi este că n-a fost cineva să-i îndrume pe calea cea dreaptă. Impresarii i-au manevrat cum au vrut ei, i-au butonat!
Vă referiţi la fraţii Becali?
Da, la ei. De mine, Fane nu mai ascultă, îi e jenă să mă sune, fiindcă ştie că îl iau la rost. Dar îl învăţ de bine, nu de rău. Naţionala nu se refuză. Eu mă dădeam peste cap să mă convoace la naţională.
Cum percepeţi decizia lui de a-şi face transplant de păr?
Aici nu am prea multe de spus. Fiecare face ce vrea. El alege cu ce se piaptănă, cu prosopul sau cu altceva!
Cum vă simţiţi, la 71 de ani? Ştiu că aveţi ceva probleme de sănătate…
Nu sunt prea bine. Sunt precum Mucea! Adică mănânc, dar slăbesc, în loc să mă îngraş! Am slăbit 14 kilograme şi sunt ţintuit la pat. Am ajuns la 50 şi ceva de kilograme! Eu, care făceam mereu mişcare. Deh, bătrâneţea e boală grea!
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!