Libertatea: Vei prezenta o nouă emisiune-concurs, “Deschide Camera Comorilor!”. Ce înseamnă pentru tine acest proiect?
Liviu Vârciu: “Deschide Camera Comorilor!” înseamnă foarte mult pentru mine, pentru că presupune interacţiune cu oamenii, înseamnă comunicare cu publicul. Nu pot sta foarte mult timp departe de platourile de filmare! Sunt fericit pentru că prezint un format internaţional de succes, antrenant, dinamic şi care îmbină testele de cultură generală cu probe de viteză şi forţă. Câştigătorii de la “Deschide Camera Comorilor!” trebuie să dovedească faptul că ştiu să lucreze în echipă şi să-şi gestioneze abilităţile mentale şi fizice. Nu oricine poate câştiga. Concurenţii sunt spontani, amuzanţi, dar şi dornici să obţină cât mai multe premii.
Cu viaţa sentimentală cum stai? E Adelina motivul pentru care nu reuşeşti să mai ai o relaţie de lungă durată?
Cu viaţa mea sentimentală stau de la prost în jos. Mi-e dor să îmi fie dor, ca în melodia aceea. Mi-e dor să mă certe, mi-e dor să mă enervez când nu îmi răspunde la telefon, să o găsesc acasă când mă întorc de la filmări, să pet r e c e m timp împreună. Cred că principalul motiv care stă la baza faptului că nu reuşesc să am o relaţie de lungă durată este dat de superficialitatea fetelor care cred că tot ce zboară se mănâncă. Poate şi eu am o vină în această privinţă, sunt foarte ocupat şi nu am timp să îi fac curte, să o cuceresc, să o peţesc. Nu, nu Adelina este motivul singurătăţii mele, pentru că au trecut prea multe zile, prea multe nopţi fără ea. M-am vindecat de dragostea asta bolnavă pe care i-o purtam.
Vrea să aibă cinci copii!
Fetiţa ta a fost nevoită să se întoarcă la Arad. Va reveni în Bucureşti?
Carmina s-a reîntors împreună cu mama ei, la Arad, pentru că Ami mai avea câteva lucruri de rezolvat acolo. Va veni în Bucureşti destul de curând, definitiv. Desigur că îmi lipseşte foarte mult. Carmina e comoara mea, e femeia care nu o să mă părăsească niciodată, e bucuria mea când sunt deprimat.
Te gândeşti să mai ai şi alţi copii? După ce criterii o vei alege pe mama copiilor tăi?
Îmi doresc cel puţin cinci copii! Nu pot să conturez în cuvinte profilul viitoarei mame a copiilor mei; cert este că îmi doresc să fie o femeie cu frica lui Dumnezeu, care să mă poată surprinde plăcut şi să mă facă să mă îndrăgostesc nebuneşte de ea…
Intenţionezi să faci vreo schimbare în viaţa ta? Ce-ţi lipseşte în acest moment?
Nu! Sunt bine acum. M-am potolit cu ieşirile în club, dacă vreau să ies în oraş, mă relaxez mergând la un film, la teatru. De cele mai multe ori, îmi place să vizionez filmele acasă la mine, am devenit un pic casnic… Filmările pentru “Deschide Camera Comorilor!” merg ca pe roate, la teatru mă simt, de asemenea, în elementul meu. În acest moment mai am nevoie de o femeie, o confidentă, o prietenă, de care să îmi fie dor.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!