Adrian şi Veronica Benchea nu s-au văzut niciodată unul pe celălalt, însă acest lucru nu a stat în calea iubirii lor. De opt ani, cei doi tineri formează un cuplu şi încearcă să trăiască o viaţă cât mai normală.
Soţii Benchea merg la serviciu cu transportul în comun, ies în oraş cu prietenii, dar de fiecare dată e nevoie de cineva care să îi însoţească.
Instruit timp de 4 ani
De câteva zile însă, acest lucru îl face Max, un labrador care în ultimii patru ani a fost antrenat în Marea Britanie pentru a fi ghid pentru persoane nevăzătoare.
“Până în prezent, nici măcar o plimbare în doi, în parc, nu puteam face fără un însoţitor, dar acum, Max ne ajută să ajungem oriunde, să ne descurcăm în trafic şi în mijloacele de transport în comun”, a povestit încântată Veronica.
Din păcate însă, entuziasmul celor doi arădeni a mai scăzut după ce la prima încercare de a intra într-un restaurant s-au lovit de un refuz.
“Domnule, nu are voie câinele, ştiu că e pentru nevăzători, dar mai muşcă oamenii”, le-a explicat chelnerul, la uşă.
Aceasta deşi în ţara noastră legea prevede că un câine-ghid care însoţeşte o persoană cu handicap grav are acces liber şi gratuit în toate locurile publice şi în toate mijloacele de transport.
Reprezentanţii fundaţiei “Light into Europe”, care l-au adus pe Max la Arad, speră însă că situaţia se va remedia pe viitor.
“România este cea mai nouă ţară din Europa care începe acest program, aşadar a pornit târziu, dar sperăm să învăţăm din exeprienţa celorlalţi”, ne-a declarat Alan Brooks, reprezentantul fundaţiei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro