Un nor radioactiv, format ieri, a pus, se pare, stăpânire pe Japonia, aseară acesta ajungând chiar deasupra capitalei Tokio. Reprezentanţii guvernului şi specialiştii le-au cerut oamenilor să nu mai iasă din case şi să înghită dozele de iod oferite de autorităţi pe străzi şi în centrele pentru sinistraţi. Cu toate acestea, şi în zona cea mai expusă, Fukushima, şi în restul Japoniei, oamenii sunt nevoiţi să-şi părăsească locuinţele pentru a-şi cumpăra hrană şi apă, care devin din ce în ce mai greu de procurat.
Niponii, la un pas de cancer
Imagini impresionante, cu japonezi stând la cozi, au făcut, ieri, înconjurul lumii. Pe de altă parte, informaţii îngrijorătoare, cu privire la cât de mult poate fi afectată sănătatea niponilor, au şocat lumea. Conform unor specialişti din Israel, nivelul raportat al radiaţiilor în zona reactorului 4 de la Fukushima a fost 400 de milisiverţi pe oră (unitate de măsură care înregistrează dozele de radiaţii absorbite de corpul uman), în condiţiile în care doar o contaminare de 100 de milisiverţi pe oră înseamnă efecte imediate asupra sănătăţii, mai precis, dezvoltarea unor cancere agresive. Mai mult, aceiaşi specialişti au cerut autorităţilor japoneze să nu permită consumul de alimente şi de apă din zona contaminată.
26 de cutremure au zguduit Japonia într-un interval de 12 ore. Cel mai puternic a avut intensitatea de 6,4 grade pe scara Richter.
Iată ce se întâmplă la fiecare din cele şase reactoare
Din cauza problemelor grave pe care le au cele şase reactoare, aseară, autorităţile japoneze au ridicat nivelul de alertă la 7 (pe o scară de la 1 la 7). Aceasta deoarece miezurile a două dintre reactoarele de la Fukushima au început să se topească.
Reactorul nr. 1 – Oprirea sistemelor de răcire, topire parţială a miezului radioactiv, explozie de hidrogen, pompare de apă de mare.
Reactorul nr. 2 – Oprirea sistemelor de răcire a barelor de combustibil expuse temporar, topire parţială a miezului radioactiv, avarierea sistemului de izolare a reactorului. Ieri, miezul a început să se topească.
Reactorul nr. 3 – Oprirea sistemelor de răcire, topire parţială a miezului radioactiv, pompare de apă de mare, explozie de hidrogen.
Reactorul nr. 4 – Lucrări de mentenanţă atunci când s-a produs cutremurul, incendiu provocat de o explozie de hidrogen în bazinul în care se află bare de combustibil uzate. Ieri miezul a început să se topească. 4 Reactoarele 5 şi 6 nu pot fi răcite şi există pericolul unor explozii.
Vor să evacueze 35 de milioane de oameni
Presa internaţională, în special ziarele Bild, din Germania, şi Blick, din Elveţia, a scris, ieri, că următoarea mişcare pe care autorităţile nipone se gândesc să o facă e dispunerea evacuării a 35 de milioane de oameni care locuiesc în Tokyo şi în împrejurimi. Măsura ar urma să fie luată pentru a limita numărul persoanelor afectate de radiaţii, dar e foarte greu de pus în aplicare, dat fiind numărul enorm de oameni implicaţi în acest proces. Până aseară, peste 200 de oameni fuseseră contaminaţi radioactiv.
Un copil de patru luni, găsit după trei zile
Minune în Japonia! Un bebeluş de numai patru luni fost găsit în viaţă după ce a stat trei zile şi trei nopţi sub ruine, fără hrană sau apă. Soldaţii japonezi care căutau posibili supravieţuitori ai seismului de vineri au auzit scântece de copil care veneau din dreptul unui morman de lemne şi pietre provenite de la o casă dărâmată. Fetiţa, care fusese scăpată din braţe de mama sa în momentul tsunamiului, a fost scoasă la suprafaţă şi dusă la un punct de prim ajutor, unde s-a constatat că micuţa era perfect sănătoasă.
Nu există nici un pericol pentru ţara noastră
Cei 9.000 de kilometri care sunt între România şi Japonia sunt suficienţi pentru ca emisiile radioactive să nu ajungă în ţara noastră, potrivit Societăţii Române de Radioprotecţie, acelaşi lucru fiind susţinut şi de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. “În acest moment, vântul a împrăştiat substanţele radioactive şi nu există un pericol de contaminare radioactivă nici măcar pentru ţările vecine Japoniei”, a declarat şi Maryam Golnaraghi, şefa Organizaţiei Mondiale de Meteorologie.
Pescarii adună cadavre în plase, în loc de peşte
Din cauza faptului că alimentele sunt pe sfârşite, pescarii de pe coasta de nord-est a Japoniei au ieşit în larg pentru a-şi întinde năvoadele, în speranţa unei capturi care să le asigure masa câteva zile. Însă, stupoare! De trei zile, în plasele de pescuit se adună doar cadavre aflate în descompunere, care au ajuns în ocean după retragerea apelor. Câteva sute de trupuri au fost aduse de pescari pe mal, spre a fi identificate şi apoi incinerate.
Greenpeace avertizează: „Românii pot avea soarta niponilor!”
Jan Haverkamp, specialist al organizaţiei Greenpeace pe probleme de energie nucleară, a declarat, conform PRO TV, că România ar putea avea mari probleme cu singura centrală atomică din ţară, cea de la Cernavodă, în caz de seism major.
“În Japonia, cutremurul a întrerupt alimentarea cu energie electrică a centralei de la Fukushima. Acesta a fost începutul dezastrului la care suntem martori acum. Ceva asemănător se poate întâmpla în ţări ca Bulgaria, România, Elveţia, Slovenia sau Franţa”, a spus Jan Haverkamp, specialistul Greenpeace, cea mai cunoscută organizaţie pentru protejarea mediului.
Potrivit acestuia, ţara noastră se numără printre statele care îngrijorează cel mai tare: “În România, o centrală nucleară a fost amplasată într-o zonă ameninţată de întâlnirea a trei plăci tectonice continentale. Dacă acolo ar avea loc vreun cutremur puternic, atunci lucrurile ar semăna foarte tare cu ceea ce vedem acum în Japonia”. Pe de altă parte, cercetătorul Bogdan Mitrică de la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei a declarat, recent, că atomocentrala de la Cernavodă este proiectată să reziste la un cutremur cu magnitudinea de 8 grade pe scara Richter. La această intensitate, centrala se opreşte automat.
“Peretele reactorului rezistă şi la un impact cu un Boeing 747”, a spus Mitrică. Situaţia din Japonia a făcut ca multe guverne să treacă la acţiune în ceea ce priveşte cele 195 de centrale nucleare din Europa. Chiar dacă nu a fost lovită vreodată de un cutremur mai mare de 5,6 pe scara Richter, Germania a fost prima ţară care a luat măsuri închizând reactoarele vechi. Al doilea stat care a reacţionat a fost Elveţia, care a suspendat procesul de aprobare a construirii a trei noi centrale nucleare, pentru a reanaliza standardele de siguranţă.
Seismologii se contrazic
Dacă Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului pentru Fizica Pământului, a declarat, recent, că succesiunea de cutremure mici înregistrate în România nu reprezintă un pericol, fiindcă eliberează treptat energia acumulată în scoarţă, directorul ştiinţific al aceleiaşi instituţii l-a contrazis. “Seismele mici nu fac decât să rupă zonele mai puţin rezistente. Asperităţile mai mari rezistă în jur de 30-50 de ani, după care cedează şi atunci apar cutremurele majore”, a explicat Mircea Radulian, la o emisiune televizată. Mai mult, prof. dr. Vasile Mocanu, de la Facultatea de Geologie Bucureşti, a declarat pentru Libertatea că un seism major în România poate apărea oricând, dar nu va avea o magnitudine mai mare de 7,6 grade pe scara Richer.