Traversarea străzii
Copiii sunt destul de distraţi atunci când merg cu alţi colegi. Învaţă-ţi micuţul să fie foarte atent la traversarea străzii şi explică-i că trebuie să treacă drumul doar pe zebră şi numai pe culoarea verde a semaforului, dacă trecerea de pietoni este semaforizată.
Discuţiile cu străinii
Chiar dacă are o fire extrem de sociabilă, învaţă-l că trebuie să evite discuţiile cu persoanele străine, chiar dacă acestea par prietenoase.
Schimbul de alimente
Explică-i şi cum să ofere celorlalţi copii din mâncarea lui, fără ca aceştia să o atingă. Astfel îţi protejezi micuţul de boli.
Igiena la şcoală
Sfătuieşte-l să se spele foarte bine pe mâini înainte de a mânca, dar şi înainte şi după ce merge la toaletă. De asemenea, învaţă-l cum să folosească vasul de toaletă în deplină siguranţă, astfel încât să nu se murdărească şi să nu se îmbolnăvească.
Plimbările alături de colegi
De multe ori, copiii pierd noţiunea timpului şi nu îşi dau seama că trebuie să-şi anunţe părinţii că au decis să facă o plimbare, după ore, cu prietenii sau să se ducă acasă la un coleg. Explică-i copilului că nu are voie să plece nicăieri direct de la şcoală, fără să îţi ceară voie sau să te anunţe în prealabil. Astfel eviţi situaţiile în care trebuie să-l cauţi cu inima strânsă.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții