Sorin Ene, pilot profesionist de drift şi fondatorul primei şcoli de drift din România, ne-a explicat cum trebuie să conduceţi ca să faceţi economie la carburant. Turaţia motorului e importantă.
“În cazul unui motor pe benzină aspirat, schimbarea de treaptă trebuie să depăşească pragul de 1800 rpm, iar regimul de exploatare să nu depăşească pragul de 5200-5400 rpm. Pe când în cazul motoarelor diesel sau benzină cu turbo, pragul trebuie să depăşească 1500 rpm”, ne-a spus Sorin.
Atenţie în rampă şi la depăşiri: “Când motorul e în sarcină mare – la urcarea unui deal sau în depăşire, trebuie ţinut între turaţia de mijloc (3000 rpm) şi turaţia maximă (4500 rpm)”.
Nu frânaţi înainte de curbe
“Pentru a merge eficient pe drum drept, acceleraţi până la viteza de croazieră: 50-60 km/h în oraş, 90-100 km/h în afară, schimbând vitezele cât mai rapid, respectând zona corectă de turaţii. Apoi doar păstraţi viteza la o turaţie peste cea minimă recomandată”, ne-a explicat Sorin.
De asemenea, nu frânaţi înainte de curbe. Când vă apropiaţi de curbă, luaţi piciorul de pe acceleraţie şi lăsaţi maşina să încetinească de la sine până ajungeţi la viteza corectă pentru a aborda curba în siguranţă.
Sorin Ene ne-a mai dat câteva sfaturi şi în ceea ce priveşte pornirea şi oprirea:
- În anotimpul rece, dimineaţa după prima pornire a motorului, niciodată nu plecaţi imediat, ci lăsaţi motorul un minut să meargă la ralanti.
- După ce aţi abuzat de motor pe autostradă sau în zone montane, să nu-l opriţi imediat în popasuri/ benzinării, ci conduceţi relaxat sau lăsaţi-l la ralanti 30-60 secunde. Astfel uleiul se răceşte şi ajunge la temperatura optimă.
Noul număr al revistei Auto Bild, la chioşcuri
Găsiţi la chioşcuri noul număr al revistei Auto Bild. În paginile publicaţiei descoperiţi cele cinci noi modele de la Audi, numeroase teste comparative, precum şi test-drive cu Suzuki Vitara.