Teoretic, în România, învăţământul obligatoriu este gratuit. Cel puţin până când profesorii nu-şi anunţă părinţii să vină cu bani de acasă pentru cretă, burete şi alte materiale didactice pentru care inspectoratele şcolare nu au fonduri. Un adevărat examen la capitolul “finanţe” susţin, zilele acestea, părinţii care au copii care intră anul acesta în clasa pregătitoare. “Învăţătorii nu au voie să ne ceară bani sau să ne indice anumite materiale pe care le preferă drept suport didactic. Însă ni s-a sugerat ca, până săptămâna viitoare, când vom afla care sunt manualele după care vor învăţa copiii şi ce caiete au nevoie, să facem bine să ne aprovizionăm cu minimul necesar. Adică: penar, creioane colorate, carioci, gumă de şters, ascuţitoare, plastilină, un biblioraft în care vor fi ţinute foile cu notiţele elevilor, caiet vocabular, caiet foaie velină, numărătoare, stilou, lipici şi alte câteva nimicuri. Pentru toate acestea deja am cheltuit 200 de lei”, ne-a declarat mămica unui viitor boboc de clasa zero.
Alţi bani, după începerea şcolii
La acestea se adaugă uniforma, acolo unde este cazul, sau o ţinută clasică, formată din pantalon/fustă şi cămaşă, şi încălţămintea, pentru care părinţii vor mai cheltui, în funcţie de posibilităţi, între 100 şi 200 de lei. Astfel, “biletul” de intrare în clasa pregătitoare ajunge să coste cel puţin 300 de lei. În primele zile de şcoală fiecare învăţător va anunţa la clasă dacă elevii vor avea nevoie de anumite caiete speciale, iar neoficial deja se vorbeşte de necesitatea achiziţionării unui gadget, respectiv o tabletă, pe care copiii o vor utiliza odată cu distribuirea manualelor electronice.

Revelionul în România interbelică. Lux à la Paris și doamne care „au făcut să pălească de invidie manequinele celor mai renumite case de modă”
Recomandări
Revelionul în România interbelică. Lux à la Paris și doamne care „au făcut să pălească de invidie manequinele celor mai renumite case de modă”

Ce trebuie să conţină trusoul bobocului:

  • Penar cu 12 creioane colorate: 15-60 de lei
  • Carioci (12 bucăţi): 8-15 lei
  • Creion mecanic: 4-6 lei
  • Radieră albă: 2 lei
  • Ascuţitoare: 2-3 lei
  • Plastilină (12 bucăţi): 5-12 lei
  • Biblioraft 6-12 lei
  • Caiet vocabular: 1 leu
  • Caiet cu foaie velină: 2-3 lei
  • Beţişoare (100 de bucăţi): 3-4 lei
  • Top hârtie xerox : 20-25 lei
  • Bloc mic desen: 3-8 lei
  • Acuarele: 10-12 lei
  • Pensule (3 bucăţi): 2-3 lei
  • Hârtie creponată: 10-18 lei
  • Hârtie colorată A4: 15-20 lei
  • Foarfece copii: 5 lei
  • Lipici: 3-5 lei
  • Numărătoare: 10-15 lei
  • Stilou: 15-35 de lei
  • Ghiozdan: 20-300 de lei
  • Uniformă/Ţinută pantalon (fustă) + cămaşă: 50 de lei
  • Încălţăminte: 50 de lei

sursa: Preţuri medii din hipermarketuri şi din librării
foto: Vlad Chirea

VLAD5565.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Mesajul astrelor pentru zodii, 1 ianuarie 2025. Berbecul e ambițios. Capitol nou pentru Săgetător
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 1 ianuarie 2025. Berbecul e ambițios. Capitol nou pentru Săgetător
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI