Sfatul cel mai important: «Citeşte cu atenţie contractul»
Potrivit celor doi avocaţi, românii care au credite cu dobândă variabilă trebuie să citească foarte atenţi contractele şi să ceară explicaţii legate de indicii pe care li se calculează obligaţiile.
“Dacă au suspiciuni, pot apela la mediator şi pot încerca rezolvarea pe cale amiabilă. În caz contrar, singura variantă rămâne angajarea unui avocat şi chemarea în judecată a băncii. Se pot cere şi daune, căci legea nu mai prevede plata taxei de timbru”, a declarat Liria Poenaru.
Jurista a continuat, sfătuindu-i pe românii care s-au împrumutat cu dobândă fixă să aibă grijă şi să ceară explicaţii pentru toate comisioanele prevăzute în contract, pentru că unele dintre ele sunt abuzive (n.r. – cum ar fi comisionul de risc).
Înainte de criză, 28.000 de români au luat credite în franci elveţieni
Potrivit unor date publicate de ziarele din domeniu, în România sunt 28.000 de români care au credite în franci elveţieni.
Dintre aceştia, foarte mulţi au realizat că s-au înşelat când au ales această monedă, având în vedere că din anii 2007 – 2008 şi până astăzi, valoarea unui franc a explodat cu aproape 70%, de la cel mult 2,2 lei pentru o unitate, la peste 3,7 în prezent.
Banca: «Mulţi clienţi şi-au rezolvat probleme amiabil»
Instituţia implicată în acest caz, OTP Bank, se apără şi spune că acest dosar “nu e o practică generală şi nici o concluzie”.
“Pentru un grup numeros de clienţi, OTP Bank a iniţiat şi a găsit soluţii agreate şi semnate de aceştia. Cazurile nesoluţionate ce ajung în instanţă nu reprezintă o practică des întâlnită, numărul clienţilor care au găsit rezolvare în urma discuţiilor purtate cu noi fiind considerabil mai mare”, susţin reprezentanţii OTP Bank.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro