Avocata lui Ioan Becali, Aurica Grigorescu, a spus că acesta a efectuat 798 de zile de închisoare, fără a socoti şi cele 90 de zile pe care le-a câştigat prin scrierea a trei cărţi, iar legea îi permite să fie eliberat condiţionat după efectuarea a 771 de zile din condamnare.
De asemenea, ea a amintit că Ioan Becali a avut un comportament ireproşabil în penitenciar şi a participat la diverse activităţi cultural-educative.
Ioan Becali a declarat în instanţă că este de acord cu concluziile avocatei, precizând că a respectat regulamentele din penitenciar.
„Sunt de acord cu ceea ce a spus avocata. În perioada detenţiei am respectat regulamentele. Am pierdut mult timp să scriu acele cărţi. Nici nu mai contează acum acele cărţi pentru că am îndeplinit fracţia”, a spus Ioan Becali.
Tribunalul Constanţa a amânat pronunţarea în acest caz pentru 22 ianuarie, decizia urmând să fie definitivă.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile