Evenimentul,ce va avea loc 5 Aprilie 2015, ora 16,30, Parcul Tineretului,din Capitală va fi un adevărat maraton la care vor participa 600 de elevi din cadrul Cluburilor Copiilor, care vor sustine programe artistice si peste 7000 de voluntari CIADO, părinți, elevi si studenti. Acțiunea este cea mai amplă din ultimii 10 ani si se desfășoară sub patronajul CIADO, în cadrul programului ‘Artă Contra Drog’.
Prin acest eveniment urmărim să arătăm tinerilor că există o mare preocupare față de viitorul lor, că societatea civilă și autoritățile pun accent pe activitatea lor extrașcolară. Traditia CIADO de a invita tinerii la spectacole susținute de artiști români sau internaționali va fi schimbată cu această ocazie. De această dată, spectacolul va fi susținut de tineri, iar personalitățile lumii artistice, academice, culturale, diplomatice, politice și ale administrației publice centrale și locale vor fi spectatori. Este important ca tinerii să fie apreciați și respectați pentru munca lor. Beneficiind de participarea părinților și a bunicilor elevilor, evenimentul care va avea loc în Duminica Floriilor, va deveni o sărbătoare a întregii comunități bucureștene și un exemplu de urmat pentru tinerii din întreaga Românie.
În speranța că veti accepta invitatia noastră, vă mulțumim și vă asigurăm de întreaga noastră considerație.
CIADO România
Deschiderea oficială:
Acad. Constantin Balaceanu Stolnici – presedintele CIADO România
Primar General – dr. Sorin Oprescu
Inspector Scolar General – Florian Ionel Lixandru
Invitați:
Președintele României – domnul Klaus Iohannis
Prim-ministrul – domnul Victor Ponta
Ministrul Afacerilor Interne – domnul Gabriel Oprea
Ministrul Educației și Cercetării Științifice – domnul Sorin Câmpeanu
Ministrul Tineretului și Sportului – doamna Gabriela Szabo
Prefectul Municipiului București – domnul Paul Nicolae Petrovan
Ambasadori