Iliescu este pentru exploatarea aurului de la Roşia Montană şi crede că protestatarii din Piaţa Universităţii nu ştiu despre ce este vorba şi se comportă cu oamenii din secolul XIX, care se temeau de venirea trenului.
„Băieţii ăia din piaţă, săracii, dacă o să staţi de vorbă cu ei, nu ştiu mare lucru, nu au de unde să ştie, sunt oameni de specialitate care cu greu se pronunţă într-o asemenea chestiune. Altminteri, fieştecine de pe stradă îşi dă cu părerea. În democraţie, asta înseamnă dezbatere deschisă, să se pronunţe cei care ştiu despre ce e vorba. Vă amintiţi poeţii din secolul XIX, îngroziţi de venirea industriei, care pune în pericol lumea, de venirea trenului cu fum şi aşa mai departe. Asta era reacţia sentimentală a anumitor oameni care trăiau într-o anumită istorie, dar industria şi-a făcut loc şi a fost un salt în civilizaţie”, a spus Iliescu, conform ziare.com.
Preşedintele de onoare al PSD susţine că fără cianură nu poate fi extras aurul, însă tehnologia modernă permite îndepărtarea oricăror pericole.
„Nu sunt foarte în temă cu problemele de fond ale acestei exploatări, se pare că fără cianură nu se poate realiza extragerea aurului. Nu ştiu dacă e undeva în lume o tehnlogie fără cianuri. Cu cianura se lucrează demult. Sunt substanţe chimice care prezintă un anumit grad de pericol, dar există tehnologia necesară pentru a îndepărta pericolele”, crede Iliescu.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Și-a asumat un răspuns periculos”. Cristian Tudor Popescu a comentat modul în care David Popovici i-a răspuns unui copil la întrebarea „Crezi în Dumnezeu?” Replica sinceră a tânărului sportiv
Unica.ro
„Și-a asumat un răspuns periculos”. Cristian Tudor Popescu a comentat modul în care David Popovici i-a răspuns unui copil la întrebarea „Crezi în Dumnezeu?” Replica sinceră a tânărului sportiv
Ce s-a aflat acum despre Papa Francisc i-a impresionat cu adevărat pe toți. Nimeni dar nimeni nu știa aceste detalii despre el, mai ales ce meserie avea la bază
Viva.ro
Ce s-a aflat acum despre Papa Francisc i-a impresionat cu adevărat pe toți. Nimeni dar nimeni nu știa aceste detalii despre el, mai ales ce meserie avea la bază
Imaginile anului! Andreea Esca, vacanță de Paște în Grecia, cu „ginerele” și cu „nora”. Alexia și Aris și-au luat iubiții cu ei, iar paparazzi au surprins totul
Libertateapentrufemei.ro
Imaginile anului! Andreea Esca, vacanță de Paște în Grecia, cu „ginerele” și cu „nora”. Alexia și Aris și-au luat iubiții cu ei, iar paparazzi au surprins totul
Pilonul de creștere economică al României, lovit din America: „Au sunat sirenele de alarmă. Dacă se mută în SUA, intrăm în sevraj”
Adevarul.ro
Pilonul de creștere economică al României, lovit din America: „Au sunat sirenele de alarmă. Dacă se mută în SUA, intrăm în sevraj”
Ei formează cel mai nou și neașteptat cuplu din showbiz! Cine sunt cele două vedete care au anunțat chiar în ziua de Paște că au o relație
Elle.ro
Ei formează cel mai nou și neașteptat cuplu din showbiz! Cine sunt cele două vedete care au anunțat chiar în ziua de Paște că au o relație
Imagini istorice. Vaticanul a publicat fotografii cu Papa Francisc în sicriul deschis. Detaliul observat pe trupul neînsuflețit al Suveranului Pontif / FOTO
Unica.ro
Imagini istorice. Vaticanul a publicat fotografii cu Papa Francisc în sicriul deschis. Detaliul observat pe trupul neînsuflețit al Suveranului Pontif / FOTO
Tânăra mamă care şi-a dat viaţa pentru fetiţa ei venea de la o înmormântare. Filmul accidentului din Suceava
Observatornews.ro
Tânăra mamă care şi-a dat viaţa pentru fetiţa ei venea de la o înmormântare. Filmul accidentului din Suceava
Horoscop 22 aprilie 2025. Taurii sunt dispuși să facă mai multe concesii, inclusiv în probleme care i-au stresat zilele trecute
HOROSCOP
Horoscop 22 aprilie 2025. Taurii sunt dispuși să facă mai multe concesii, inclusiv în probleme care i-au stresat zilele trecute

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI