Libertatea: Cum vi s-a părut Dragomir în momentul ridicării de la domiciliu?
Ion Ionescu: Senzaţia mea e că Mitică Dragomir a bravat. După câte îl cunosc eu, nu este un tip fricos, reuşeşte să se împace cu realitatea, oricarea ar fi ea. Este stăpân pe sine, pentru că vorbim despre un om care a trecut prin viaţă şi ştie multe. La fel a şi ieşit, azi (n.r. – ieri), din arest. Părea stăpân pe situaţie.
La fel a fost şi în 1990?
Da, atunci m-a căutat şi mi-a cerut să-l apăr în procesul în care era acuzat de abuz în serviciu pentru că, în calitate de preşedinte, ar fi luat în avionul cu care echipa Victoria se deplasa în Cipru patru persoane care n-aveau legătură cu clubul. Achitarea a venit firesc, pentru că Mitică a făcut dovada că persoanele respective au fost trecute de Tudor Postelnicu, pe atunci şeful Ministerului de Interne.
Spune că este un om prevăzător
Această experienţă l-a marcat?
Bineînţeles că l-a marcat pe viaţă, mai ales că a stat în frig şi cu şobolani în celulă timp de şapte luni. De atunci, a început să se acopere de hârtii. În tot ceea ce face, întreabă juriştii, pentru că nu mai vrea să aibă problemele din trecut. Şi acum sunt convins că are mai multe atuuri în mânecă. Îi recomand lui Mitică Dragomir să nu le arunce pe toate acum, ci să mai păstreze şi la tribunal.
Cum credeţi că va decurge acest proces?
V-am mai spus, Dumitru Dragomir este un om prevezător, păţit şi care se acoperă de hârtii la toate afacerile pe care le face. S-ar putea ca Parchetul să aibă o surpriză la proces. Mitică este un om rezistent la şicane, iar faptul că n-a fost reţinut dovedeşte că Parchetul n-a prezentat probe convingătoare.
Vica, soţia lui, este emotivă
“În 1990, cât timp Mitică a stat în arest preventiv, a fost foarte greu, mai ales pentru soţia sa, Vica (foto). Doamna Dragomir este o femeie sensibilă, care toată viaţa a stat sub protecţia soţului şi, normal, s-a consumat foarte mult. Acum, dacă, Doamne fereşte, s-ar întâmpla ceva cu Mitică, să ştiţi că familia va avea probleme şi, în special, soţia. Sunt împreună de o viaţă, aşa că nu e uşor pentru Vica. Băiatul, Bogdan, este pe picioarele lui, e puternic, dar doamna Dragomir e în pericol”, ne-a destăinuit Ion Ionescu.