Zâmbitor, Ionuţ Dolănescu a răspuns la toate întrebările presei

4315-227719-dragosdolanescu1.jpg
Dragoş Dolănescu a părut gânditor la tribunal

Primul care a început tirul acuzaţiilor a fost Ionuţ. Înconjurat de o mulţime de jurnalişti, care l-au asaltat cu întrebări, aceasta a declarat că sumele de ordinul milioanelor de euro, pe care le vehiculează Dragoş ca fiind valoarea averii ce urmează să fie împărţită, sunt ireale. “Tata nu a avut vreodată sume mari de bani în casă, ceea ce înseamnă că eu nu aveam ce să fur de la saltea, aşa cum spune Dragoş. Mâhnit, îmi dau seama că fratele e frate până la bani. Nu cred că Ion Dolănescu e fericit acolo unde e. El n-ar fi vrut să ne vadă prin tribunale”, a spus Ionuţ.

Bunurile tatălui, vândute?

În replică, Dragoş a declarat pentru Libertatea că fratele lui vrea să-l înşele. “Ionuţ a luat din casa tatei bani, aur şi alte obiecte. Eu nu i-am cerut nimic, ca să nu am probleme cu maică-sa. Când am văzut că nu se mai satură, am apelat la instanţă”, ne-a mărturisit Dragoş. Magistraţii i-au obligat pe fraţii Dolănescu ca până la termenul următor al procesului de succesiune să aleagă între două variante: fie se înţeleg şi împart averea pe jumătate, fie bunurile lor vor fi vândute şi banii împărţiţi în mod egal.

Ciclista elvețiană Muriel Furrer, în vârstă de 18 ani, a murit după ce a căzut la Mondialele de la Zürich: „A zăcut în tufișuri, fără ca nimeni s-o vadă”
Recomandări

Citeşte şi „Vila de la Sinaia a lui Dolănescu, demolată?”

Foto: Dumitru Angelescu, Robert Hanciarec

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special
Știrileprotv.ro
HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro

„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Libertateapentrufemei.ro
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
De sâmbătă, 28 septembrie 2024, de la ora 11, trei zodii vor fi lovite de noroc dublu. Se anunță succes pe toate planurile
FANATIK.RO

Propunerea neconvențională primită de Adelina Chivu de la Playboy: „Măi ... nu înțelege greșit”
GSP.RO

Peștera din România, puțin cunoscută, în care se țin concerte de muzică clasică. Aici are loc un fenomen foarte rar

Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Unica.ro

Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro

Românul care a traversat toată ţara pentru a reconstrui gratuit casele din Galaţi. Familiile au primit vestea în lacrimi
Observatornews.ro
Românul care a traversat toată ţara pentru a reconstrui gratuit casele din Galaţi. Familiile au primit vestea în lacrimi
Horoscop 28 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a depăși, în cel mai natural mod, numeroase complicații interioare de care nu au nevoie
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI