EXCLUSIV | Dorel Vişan: «Trăiesc din ciupeli»

Libertatea: V-aţi retras lângă Cluj, la ţară, cum se spune, în localitatea natală Tăuşeni. Dar mai jucaţi? Dorel Vişan: Ce să joc? Nu mai am spectacole, nu mai joc considerabil. Dar am nişte recitaluri... Uite, zilele trecute am avut, la Craiova, un recital Adrian Păunescu, la Zilele Păunescu, festival organizat de familia poetului. Altfel, nu mai joc în spectacole. Consider că filmul şi teatrul românesc s-au înfundat, au ajuns într-o fundătură. Şi asta nu din cauza artiştilor, ci a Ministerului Culturii, a oamenilor, căci pe nimeni nu mai interesează cultura şi educaţia. Atunci, din ce trăiţi? Trăiesc din ciupeli, cum se spune. Trăiesc dintr-un fel de pensie, plus o indemnizaţie de merit pentru cariera mea, din lucrări şi din acele recitaluri pomenite mai devreme. Aveţi o pensie mare? Ce vă permiteţi din ea? Da, am o pensie “foaaaaarte mare”. Atât de mare, că îmi permit să-mi iau un bilet de avion dus-întors pe ruta Bucureşti-Cluj, care costă 280 de euro... Aţi jucat, la un moment dat, în telenovela “Inimă de ţigan”... Ei, nu am mai vrut să joc, am renunţat după şase episoade, pentru că telenovela, zic eu, distruge actorul român. Am ocolit această zonă, dar nici nu m-au mai căutat ei, şi nici că mă supăr! Însă nu am renunţat la seriale, în schimb. Acum joc într-unul produs de HBO. Încă filmăm, aşa că nu pot să ofer alte detalii. Acum taie via, sapă, creşte animale Fără spectacole, cu ce vă umpleţi timpul? Tai via, sap, mă ocup de albine, cresc animale, lucruri de genul acesta. Cât teren aveţi? Vreo 3.000 de metri pătraţi. Destul de mare. Înseamnă că aveţi ceva producţie. Vindeţi ceva din ce produceţi în ogradă? Nu. Fac doar pentru mine şi pentru familia mea. Atunci, mai e nevoie să mergeţi la cumpărături? În general, consum tot ce fac eu în curte. În credinţa mea, am convingerea că noi, oamenii, trăim greşit din toate punctele de vedere: ce mâncăm, ce bem, ce gândim, în ce credem şi ce relaţii de iubire avem între noi. Am roşii, ardei, castraveţi, pe care le mănânc doar în sezon. Şi nu conservaţi nimic din toate acestea? Roşiile le conserv după o reţetă simplă: le tai în două, le aşez în borcane, le sigilez, apoi le pun la fiert 20 de minute şi după aceea le aşez în cămară. Nu bag aspirină, nu conservant, nimic, le las aşa, pur şi simplu. Pomi fructiferi aveţi? Da, am. Piersici, caişi, cireşi, vişini. Înseamnă că faceţi şi compoturi.... Nu. Storc fructele, le amestec cu apă de izvor şi le beau pe loc. Nu le fac compot. Faceţi singur toate aceste treburi agricole? Nu, am un om care mă mai ajută. Ziceaţi mai devreme că aveţi albine.... Da, am 20 de stupi. Cum merge cu apicultura? Acum, prost. Niciodată nu mi s-a întâmplat ca anul acesta, să deschid un stup şi să fie uscat, să nu găsesc pic de miere. La 77 de ani sunteţi într-o formă de invidiat: faceţi 100 de abdomene pe zi... Cam aşa ceva. Fac mişcare zilnic. Ştii, există acest glutamat monosodic, unul din cele mai rele elemente din mâncarea noastră, E625, care se găseşte în tot ce e pe pământ. Acest E625 îl mâncăm cu toţii, vrem, nu vrem. El dă dependenţă, distruge memoria, în special la copii... Ei, eu fac abdomene ca să scap de burta care se umflă de la acest E625, dar şi de la alţi mulţi aditivi pe care vreau să îi elimin astfel. Născut mai devreme decât crede lumea Pe internet scrie că v-aţi născut ba pe 23, ba pe 25 iunie. (râde) Nici una, nici alta. M-am născut pe 24 iunie, dar tata nu a putut merge în aceeaşi zi la Sfatul Popular pentru a mă înregistra. A făcut acest lucru pe 25, a doua zi. Cum staţi cu sănătatea? În 2006 aţi trecut printr-un episod neplăcut, când aţi fost diagnosticat cu hepatită cronică virală... Mă simt minunat! Iau medicamente foarte rar, foarte puţine şi mă bazez pe metodele mele de masaj energetic. Fac zilnic câte o şedinţă, care durează între cinci minute şi o oră şi jumătate, depinde de timpul pe care îl am la dispoziţie. Cum aţi ajuns la performanţa de a vă vindeca de hepatită cu această metodă? Hmm... Noi, românii, nu avem această educaţie a medicinei orientale, mulţi râd când aud de aşa ceva, pentru că nu înţeleg anumite lucruri. Am întrebat, am citit multe cărţi în domeniu, am început să studiez. În cazul hepatitei mele, am făcut două tratamente, unul alopat, dar am apelat şi la metodele orientale de conducere a mentalului. Asta, pentru că medicamentele pentru hepatită au distrus alte zone din organism, pe care le-am “reparat” cu aceste masaje energetice. Acum sunt sănătos tun! Văzând că aceste metode au avut efect, au început oamenii să vă ceară sfaturi? Da. Oamenii mă sună şi acum, iar eu îi învăţ, atât cât pot, cum e masajele energetice. Dar doctorii nu sună. Nu e atât de simplă treaba asta cu masajele energetice. Dacă boala e în fază incipientă, se poate vindeca, însă trebuie să ai credinţă, trebuie să ştii să-ţi asculţi corpul şi să vorbeşti cu el... Dacă boala s-a instalat bine, e greu, foarte greu să vindeci. Aţi publicat o serie de cărţi. Acum la ce lucraţi? Cel mai recent e volumul de eseuri “Cine îi păzeşte pe paznici?”, publicat anul trecut. Acum lucrez la o carte de bucate. Aveam şi un titlu, “Mâncare ca la mama acasă”, dar trebuie să îl schimb, pentru că acum mai toţi se laudă că au mâncare ca la mama acasă... Despre metoda prin care v-aţi vindecat nu v-aţi gândit să scrieţi o carte? Ba da, m-am gândit, dar poate nu stăpânesc destul de bine aceste lucruri, nu suficient cât să pot scrie o carte. Ştiu cât să mă vindec, atât. Aveţi trei băieţi. Nepoţi aveţi? Am. Şase bucăţi! Cel mai mic are un an şi jumătate, cel mai mare, 17 ani. Locuiesc în Cluj toţi. Se laudă cu bunicul lor actor? Ei, nu. Îi mai întreabă la şcoală dacă au vreo legătură cu Vişan ăla, actorul, şi doar aşa spun ei ai cui sunt. Dintre fiii dv., v-a călcat vreunul pe urme? Nici unul. Toţi trei sunt ingineri IT, dar şi-au deschis o firmă de imobiliare şi fac afaceri împreună. Şi nu aveţi o umbră de regret că băieţii nu sunt şi ei artişti? Nu, deloc! Chiar mă bucur că nu mi-au călcat pe urme. Acum, artiştii au ajuns instrumente de divertisment, din păcate. Şi-a refăcut viaţa după moartea soţiei Soţia dumneavoastră s-a stins în 1993, acum 21 de ani. Aţi găsit o altă doamnă pentru care să vă bată inima la fel de tare? Da. De 15 ani am găsit-o. Este o relaţie frumoasă, aşa cum era aceea cu soţia mea. Doamna nu e din lumea artistică. Nu îmi place să vorbesc despre viaţa mea. Chiar mă dezamăgeşte faptul că românilor le place să-şi pună sufletul pe gard, să vadă toţi ce fac ei.