Întâlnirea anuală, ce se derulează, cam la aceeaşi dată, e întotdeauna un prilej pentru poliţiştii sârbi să cutreiere cele mai frumoase zone din judeţul Mehedinţi. Avându-i ghizi pe ofiţerii români, oamenii legii din Regiunea Bor au vizitat, de această dată, Castelul de Apă, un monument istoric emblematic pentru Drobeta Turnu-Severin, şi-au încântat ochii şi spiritul cu o expoziţie de pictură şi s-au bucurat de frumuseţile oferite de popasul făcut la Catedrala Sfântul Gheorghe, ctitorită, undeva, în preajma anului 1832. Despre valoarea şi frumuseţea catedralei episcopale, unul dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult din ţară, le-a vorbit poliţiştilor din delegaţia sârbă IPS Nicodim, Mitropolitul Severinului şi al Strehaiei.
Alături de inspectorul şef al I.P.J. Mehedinţi, comisar-şef Ştefan Constantin Ponea, cel care s-a ocupat ca musafirilor sârbi să nu le lipsească nimic, s-au aflat şi foşti poliţişti ai Asociaţiei Naţionale a cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere MAI – Filiala Mehedinţi. „Această întâlnire face parte dintr-un şir de alte întâlniri devenite deja o tradiţie. În fiecare an, de ziua Poliţiei Române şi, respectiv, de ziua Poliţiei Sârbe, ne-a întâlnim cu omologii noştri, poliţiştii sârbi din Regiunea Bor. Şi acest moment face parte din calendarul de activităţi pe care noi l-am desfăşurat în vederea aniversării, aşa cum se cuvine, a zilei Poliţiei Române. Am profitat astfel de vizita colegilor noştri, a poliţiştilor sârbi, pentru a întări cooperarea poliţienească dintre cele două state. Crima organizată nu ne ocoleşte nici pe noi nici pe colegii noştri sârbi aşa că trebuie să facem front comun împotriva infractorilor care nu ţin cont de frontiere”, ne-a declarat inspectorul-şef al I.P.J. Mehedinţi, comisar-şef Ştefan Constantin Ponea.
Fireşte, vizita poliţiştilor sârbi în Drobeta Turnu-Severin nu se putea încheia decât în faţa unei sărmăluţe garnisită cu mămăliguţă şi a unei ciorbe ţărăneşti dreasă cu smântână, bucate tradiţionale stropite, cum e obiceiul casei, cu un vin românesc de cea mai bună calitate. În spiritul aceleaşi tradiţii, poliţiştii sârbi, cărora nu le place să rămnă datori, le-au promis ofiţerilor români o mini-excursie în Bor, regiunea în care ei au grijă ca hoţii să nu mişte în front.
 
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI