“Ştiţi unde era Messi acum un an, într-o competiţie asemănătoare pe continentul lui? Era la Copa America şi atunci era eliminat, deşi juca acasă! Cred că e mai rău. Şi ce naiba a făcut la Mondiale!?”, a răbufnit Ronaldo. Argentina lui Messi a ieşit la CM din 2010 în “sferturi”, după un ruşinos 0-4 cu Germania, iar la Copa America, pe teren propriu, “pumele” au eşuat tot în “sferturi”, 1-1 şi eşec la loviturile de departajare cu Uruguay.
“Eu sunt fericit să fiu la Euro. Avem şansa de a merge în «sferturi», la asta mă gândesc, nu mă afectează ce strigă lumea din tribune. Dacă îmi garantează cineva acum că dacă nu marchez nici un gol Portugalia câştigă Euro, eu semnez”, a spus Cristiano Ronaldo. Când Portugalia a fost gazda turneului continental, echipa starului lui Real Madrid a ajuns până în finala Euro 2004, iar el a marcat de două ori. Grecia a câştigat atunci competiţia. În sprijinul lui Cristiano a sărit fundaşul Pepe: “Ronaldo e unul dintre cei mai buni jucători din lume şi e un căpitan foarte bun, un lider excelent. Sunt sigur că va marca în curând”. Şi portarul Beto, de la CFR Cluj, e alături de Ronaldo: “Noi suntem prieteni de la 13 ani şi pentru mine va fi întotdeauna cel mai bun. Îmi place Messi, dar va fi mereu după Cristiano. Nu sunt subiectiv, dar el mi se pare jucătorul complet! Are absolut tot! Şut, pasă, joc de cap! Dreptul, stângul! Tot, tot! Viaţa pe care o are nu îi permite să fie amabil cu toată lumea. Când e într-un loc doar cu persoane cunoscute se eliberează! E amuzant, mereu pus pe glume!”.

Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 de km de Budapesta. Viitura ajunge în România săptămâna viitoare
Recomandări
Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 de km de Budapesta. Viitura ajunge în România săptămâna viitoare

«Baciul» îi aduce pe cei doi în România

Gică Popescu vrea să îi împace pe Ronaldo şi pe Messi. El va organiza un meci de retragere pentru Generaţia de Aur, partidă care ar urma să aibă loc pe Naţional Arena, anul viitor. România va înfrunta o selecţionată a lumii formată din vedete ca Figo, Zidane, Ronaldo sau Messi.
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsură radicală luată în Ungaria. Locul de care nimeni nu mai are voie să se apropie după ce Dunărea a atins un nivel record
Știrileprotv.ro
Măsură radicală luată în Ungaria. Locul de care nimeni nu mai are voie să se apropie după ce Dunărea a atins un nivel record
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Proiectul fabulos pe care Ceaușescu n-a mai apucat să-l facă. Ce autostrăzi voia să construiască fostul președinte. Ar fi pus România în rând cu Germania, Franța și Austria
FANATIK.RO
Proiectul fabulos pe care Ceaușescu n-a mai apucat să-l facă. Ce autostrăzi voia să construiască fostul președinte. Ar fi pus România în rând cu Germania, Franța și Austria
„Ion Țiriac s-a ridicat de la masă și-a plecat, am fost uimit” » Dezvăluire după zeci de ani, făcută de un om-cheie: „Eu nu spun că e așa ...”
GSP.RO
„Ion Țiriac s-a ridicat de la masă și-a plecat, am fost uimit” » Dezvăluire după zeci de ani, făcută de un om-cheie: „Eu nu spun că e așa ...”
Fructul pe care e bine să-l pui în borcane sau butoiul cu murături. Vor rămâne tari ca-n prima zi și vor fi delicioase datorită acestui secret
FANATIK.RO
Fructul pe care e bine să-l pui în borcane sau butoiul cu murături. Vor rămâne tari ca-n prima zi și vor fi delicioase datorită acestui secret
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Florin a murit după ce a fost lovit în cap de un copac, doborât de un coleg. Avea doar 24 de ani şi lucra ca tăietor de lemne în Italia
Observatornews.ro
Florin a murit după ce a fost lovit în cap de un copac, doborât de un coleg. Avea doar 24 de ani şi lucra ca tăietor de lemne în Italia
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI