În Aquila s-au strâns sute de oameni ca să-şi ia adio de la victimele cutremurului care a zguduit ţara şi care a ucis 289 de oameni, printre care şi cinci români, aşa cum anunţă ultimul bilanţ. Ieri, 150 de sicrie au fost depuse în curtea şcolii de ofiţeri a poliţiei financiare, clădire care a rezistat seismului, unde a avut loc ceremonia. Celelalte corpuri neînsufleţite au fost deja predate familiilor, pentru funeralii private. Slujba religioasă a fost oficiată de numărul doi de la Vatican, cardinalul Tarcisio Bertone. Preşedintele Giorgio Napolitano şi premierul Silvio Berlusconi au fost prezenţi la ceremonie, în timpul căreia Berlusconi nu s-a ferit să plângă. După ce şi-a recăpătat stăpânirea de sine, el a precizat că autorităţile vor putea anunţa un bilanţ final al daunelor abia peste două luni şi că sumele necesare refacerii zonei s-ar putea ridica la 400 – 500 milioane de euro.
Steagurile de pe clădirile publice au fost coborâte în bernă
Magazinele au fost închise în timpul ceremoniei, iar steagurile Italiei şi al UE de pe clădirile publice din ţară au fost coborâte în bernă. Vaticanul a acceptat ca funeraliile să aibă loc în Vinerea mare, zi de doliu pentru Biserica Catolică, în care e comemorată crucificarea lui Hristos.
![De ce bate pasul pe loc dosarul doctoriței care a luat mită de 926 de ori în timpul pandemiei. Medicul Venera Vatan a „făcut” peste 48.000 de euro din vaccinarea „la chiuvetă”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5c6e9e989eab9747631faefae85d9732.jpg)
Trupurile neînsufleţite ale românilor care şi-au pierdut viaţa în cutremurul devastator, Enesoiu Adriana (48 de ani), Ghiroceanu Laurenţiu (41 de ani), Ghiroceanu Antonio Iovan (10 ani), Bobu Darinca Mirandoli (36 de ani) şi Muntean Silviu Daniel (7 ani), sunt în curs de repatriere.
Mariana Muntean: «Nepoţelul meu a stat îngropat trei zile sub dărâmături»
Mariana Muntean, o femeie de 39 de ani din Târgu Mureş, a scăpat cu viaţă din cutremurul cumplit din Italia. Unul dintre nepoţii ei, în vârstă de şapte ani, a murit însă, iar un altul, de nouă ani, a fost salvat după ce a stat îngropat trei zile sub dărâmături. În toată această perioadă, femeia a aşteptat orice veste cu sufletul la gură. “Adrian, fratele meu, locuia cu soţia sa şi cei doi băieţi ai lor, într-o casă cu un etaj, iar în urma seismului camera copiilor s-a prăbuşit. Nepotul meu cel mic a murit. Celălalt, de nouă ani, a fost găsit după trei zile şi se află în acest moment în spital”, a spus Mariana.
![Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bdb8aa688f9594d1883724f7c5b83c99.jpg)
![„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38b820998ed12974b30b56880eb11cf3.webp)
![Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a2bad3e7269f1057ba424799f89509cd.jpg)
![Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a59e922fdde135524823b745b172b09b.png)
![INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f0cb0e2d9eab9e74d568bd5e4099da3.jpg)
![Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_fe8363acb5eefa8435ce43ee2a8d8e67.jpg)
![Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7e6df8bc8a6c9519ce0b795ef1124f96.jpg)
![Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_bf0a2ebc8c415dbd62f0ce792660b75b.jpg)