Stefano Piazza (60 de ani) mărturiseşte că trebuie să ai un psihic de fier când te confrunţi cu o asemenea boală.
“Acum mă duc la serviciu, îmi duc copilul la şcoală, merg în vacanţă cu soţia, fac scufundări, urc pe munte. Este un şoc mare când afli vestea că vei purta toată viaţa punguţa aceea, aşa că am decis să înfiinţez o asociaţie – AMIS – Asociaţia Modeneză de Incontinenţi şi Stomizaţi. Asociaţia noastră oferă şi consiliere psihologică. La fel ca şi în mastectomie, de e-xemplu, un stomizat se poate confrunta cu temerea că va fi respins de societate. În plus, apar tot felul de temeri legate şi de viaţa sexuală”, ne-a mărturisit Stefano.
Italianul îi ajută şi pe pacienţii din ţara noastră. Din anul 2011 aduce în România, sprijinit de Crucea Roşie, camioane cu ajutoare (proteze, creme, substanţe de curăţat, odorizante pentru purtătorii de stome cutanate), pe care le conduce chiar el. Secretarul de Stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat laudă iniţiativa italianului.
“Este binevenit orice astfel de gest umanitar şi, în unele situaţii, poate chiar necesar, cum ar fi, de exemplu, situaţia unui angajat care devine pensionar şi până când i se clarifică acest statut poate beneficia de proteze din astfel de donaţii”, a declarat Arafat.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
FANATIK.RO
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI