Iubirile reginei Maria

Prima idilă: Zizi Cantacuzino

Proaspăt căsătorită, Maria ducea o viaţă austeră şi singurele distracţii erau ieşirile în jurul Bucureştiului, la călărie, împreună cu aghiotantul ei, locotenentul Zizi Cantacuzino. Bârfele au început să circule imediat la Curte despre o idilă între cei doi, iar Maria a fost nevoită să le dea explicaţii lui Carol I, unchiul ei (rege la acea vreme), dar şi bunicii sale, regina Victoria. “Este adevărat ce se insinuează, Cantacuzino mă iubeşte, mi-a mărturisit. Ne-am plimbat împreună prin păduri. Este deja prea mult, e adevărat, dar asta a fost tot”, spunea Maria. După acest scandal în familie, Maria şi-a făcut bagajele şi a plecat la părinţi, la Coburg.
Motivul oficial al călătoriei a fost decesul fratelui Alfred, dar şi o suferinţă fizică a tatălui Mariei. A revenit în ţară după ce s-a convins că scopul vieţii ei este altul decât iubirea împărtăşită, iar Ferdinand a primit-o cu braţele deschise. Nu după mult timp, Maria a dat naştere celui de-al treilea copil, Maria, alintată Mignon, iar bârfitorii n-au contenit să spună că fetiţa l-ar fi avut ca tată pe Zizi ori pe vărul rus al reginei, ducele Boris Vladimirovici, pe care aceasta îl revăzuse într- o vizită la Moscova. Relaţia cu vărul rus ar fi durat cinci ani şi ar fi debutat la scurt timp după căsătoria Mariei cu Ferdinand.

Recomandări

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Prinţul Ştirbey, marea iubire

În 1907, Maria l-a cunoscut pe Barbu Ştirbey, supranumit “Prinţul alb”. Un apropiat al regelui, acesta era frumos, inteligent, manierat, un aristocrat pur sânge. Prinţul Ştirbey studiase Dreptul la Sorbona şi era căsătorit cu Nadejda, una dintre prietenele reginei. În 1913, Stirbey a fost numit administratorul Domeniilor Coroanei Regale si legătura lui cu Palatul Cotroceni a devenit şi mai strânsă. El şi Maria erau priviţi de mulţi ca un cuplu, iar vizitele dese pe care şi le făceau au fost îndelung comentate. Prinţesa Calimachi povesteşte în memoriile ei că iubirea dintre ei a durat toată viaţa.
“Îi scria scrisori pline de farmec. Era tot timpul în preajma ei şi se comporta ca un membru al familiei. La Cotroceni sau la Peleş, prinţul avea propria lui cameră. Devenind regină, Maria n-a mai ţinut secretă relaţia, aşa că intrările şi ieşirile ei dese în camera lui Ştirbey se petreceau în faţa personalului palatului, fără cea mai mică reţinere şi fără protocol”, scria prinţesa. După câţiva ani, în 1918, regina şi-a îndreptat atenţia către Joseph Boyle, un colonel canadian din cauza căruia prinţul Ştirbey a fost la un pas de a se sinucide.

Recomandări

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Joseph Boyle a cucerit-o cu aura lui de erou

Boyle a cunoscut-o pe regina Maria în primăvara anului 1918, pe 3 martie. Aventurier bogat, pe jumătate irlandez, a cucerit-o cu aura lui de erou, după ce a reuşit să aducă acasă 60 de prizonieri români de la Odessa, furând din port vasul în care aceştia erau închişi. I-a devenit apropiat, iar când Maria a plecat lângă Bicaz, la Coţofeneşti, el şi-a făcut apariţia imediat.
“Eram pe punctul de a mă aşeza la masă când auzii un uruit de maşină, o voce gravă, bărbătească acompaniată de o călcătură apăsată pe scările de lemn. Era Boyle! Ce bucurie! Am sperat în secret că el va veni, dar nu convenisem nimic”, scria regina în cartea sa. Politicianul Constantin Argetoianu menţionează în memoriile sale că Boyle a fost marea iubire a reginei Maria.
“Am intrat în salonaşul cel mic al reginei şi o mie de ani de aş trăi nu voi uita priveliştea ce mi s-a înfăţişat. Cu părul despletit, cu faţa îmbujorată de călduri, abia acoperită cu un «theegown» de 2015mătase gălbuie, frumoasă ca în poveşti, regina Maria se rupsese vădit din braţele amorului şi, bacantă îmbătată de fericire, a înaintat spre mine, pe când uşa din fund, prin care fugise amorul, se închidea – nu însă destul de repede ca ochii mei ageri să nu fi prins silueta canadianului”, povesteşte Argetoianu în “Memorii”.
Relaţia lor a durat până în 1920, când Ferdinand l-a expulzat din ţară pe Boyle, pe fondul multor rivalităţi cu personaje din anturajul Curţii, dar şi cu oameni politici. Conform scrierilor lui Argetoianu, “Regina a plâns, a urlat, a leşinat”. Boyle avea să-i scrie în 1921 o scrisoare plină de tristeţe. “Ţi-a fost imposibil să păstrezi lângă tine vechiul prieten. Am plecat. Nu mă lăsa să devin o fantomă în viaţa ta. Nu-mi datorezi nimic. Ai fost generoasă şi îţi sunt recunoscător. Te iubesc. Gândeşte-te la asta”, scria el. În 1922, măcinat de boli, a sfârşit la Londra, într-o casă de odihnă. A fost înmormântat în Cimitirul Hampton Hill, iar Maria a comandat pentru el o lespede în stil românesc. Din 1920, regina a revenit la pasiunea pentru Prinţul Ştirbey, lucru care l-a făcut pe fiul ei cel mare, Carol al II-lea, să nutrească sentimente de ranchiună pentru acesta, mai ales că se spunea despre Ştirbey că ar fi fost tatăl celor doi copii mai mici ai reginei, Ileana şi Mircea. În 1931, când prinţesa Ileana s-a căsătorit cu arhiducele Anton de Austria, după nuntă, Carol i-ar fi mărturisit surorii sale marele secret: că ea este fiica lui Barbu Ştirbey. Lucru relatat de Eugeniu Buchman, secretarul familiei regale, în “Jurnal”. “Nu există nici un dubiu acestui fapt”, scria Buchman. Ileana ar fost şocată şi a plâns cu lacrimi amare, iar situaţia a dus la o răcire a relaţiilor prinţesei cu regina. Povestea celor doi a durat până la moartea reginei, în 1938. La începutul anului respectiv, Maria a fost internată în mai multe sanatorii din Italia şi Germania. Se bănuia o suferinţă gravă – cancer la esofag şi ciroză. Imobilizată la pat, regina îi scria prinţului Ştirbey despre amintirile lor. “Sunt multe nespuse, care mi-ar lumina atât de mult sufletul să le spun: tot dorul meu, toată tristeţea mea, toate amintirile dragi care îmi inundă sufletul. Să te binecuvânteze Dumnezeu şi să te aibă în pază”.
Iar prinţul îi răspundea în acelaşi ton: “Sunt de neconsolat că mă aflu atât de departe şi nu pot să vă fiu de vreun ajutor, trăind în amintirea trecutului, fără nici o speranţă pentru viitor! Amintiţi-vă de dorul meu, de nostalgia mea, de rugăciunile pe care le fac mereu pentru sănătatea dumneavoastră şi nu va îndoiţi niciodată de devotamentul meu nemărginit. ILYMM”, (asta însemnând “I Love You, My Maria”, adică “Te iubesc, Maria mea). Regina a murit pe 18 iulie 1938, la 63 de ani, în trenul care o aducea în ţară. Se odihneşte alături de Ferdinand, Carol I şi Elisabeta, la Mănăstirea Curtea de Argeş. Inima ei a fost prelevată de doctorul Nicolae Minovici, după dorinţa ei, şi a fost închisă într-o casetă octogonală din aur şi argint ce a fost depusă la Balcic (Bulgaria), în Biserica Stella Maris.

Urmărește-ne pe Google News