Ar fi vrut să plângă pe umărul ei
Supărarea lui e cu atât mai mare cu cât celebrul actor trece prin momente grele, el fiind judecat, în această perioadă, pentru că a omorât un om, în anul 2002. Rămas fără “umărul pe care să plângă”, Salman i-a transmis Iuliei să trăiască şi să se bucure de ceea ce-i oferă prezentul.
Astfel că, potrivit unei persoane apropiate vedetei noastre, cei doi au decis de comun acord să-şi vadă fiecare separat de viaţa lui. După cele două luni petrecute împreună în India, Iulia şi Salman au convenit totuşi să rămână prieteni şi să nu întrerupă brusc legătura.
Mai mult, Iulia a fost invitată să-şi petreacă şi următoarea vacanţă tot în India, ţară în care vedeta se simte foarte bine, potrivit propriilor mărturisiri.
«Mi s-a spus să trăiesc prezentul»
Într-un interviu acordat revistei Libertatea pentru femei, care va apărea pe piaţă vineri, 2 august, Iulia Vântur a mărturisit că nu are nici un plan privind posibilitatea ca ea să joace într-un film indian. Totodată, întrebată care este cel mai recent sfat pe care l-a primit, vedeta a răspuns: “Mi s-a spus să trăiesc prezentul şi să mă bucur de el. De asemenea, că trebuie să renunţ la unele lucruri pentru a face loc altora noi în viaţa mea şi că pentru a primi ceva nou, trebuie să dai ceva la schimb”.
Care este singurul președinte din istoria SUA care a ajuns în funcția supremă fără să fi fost ales nici ca președinte, nici ca vicepreședinte?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce consta votul cenzitar în Europa secolelor XVIII-XIX?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Gabor, apariție sofisticată alături de Irina! Unde au fost așa elegante și prețioase. Nici nu zici că a născut recent: pantofi stilleto, geantă Hermes, palton cu croi regal, siluetă de model. Irina a dat lovitura și și-a decis viitorul
Adevarul.ro
Un arădean care a investit 5.000 euro în plantația de căpșuni a rămas din nou fără recoltă. „Am stropit, am avut folie anti-îngheț”
Elle.ro
Theo Rose, decizie surprinzătoare privind educația fiului ei: „L-aș da la școală publică pe Sasha, dar la țară”
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Observatornews.ro
Momentul în care un șofer de 75 de ani trage brusc de volan şi lovește în plin o dubă, în Constanţa. Ar fi fost vorba de o reglare de conturi
HOROSCOP
Horoscop 14 aprilie 2025. Scorpionii pot vedea cu ochii lor rezultatele eforturilor depuse fără să se gândească prea mult la ceea ce vor obține