Libertatea: Cum aţi trăit meciul de la Liberec?
Iuliu Mureşan: Am pregătit bine meciul, ne-am comportat ca nişte profesionişti şi am fost siguri de calificare.
Ce prime vor lua jucătorii dacă ajung în grupele Ligii?
Vor primi 50.000 de euro, dar ne gândim să mărim această sumă. Cred că în situaţia de faţă banii contează mai puţin şi mă bazez mai mult pe dorinţa lor de a arăta că sunt fotbalişti adevăraţi. Când am luat campionatul şi am intrat în grupele Ligii, m-au tuns jucătorii, acum o să îi tund eu. O să le aduc cei mai buni stilişti şi o să le ofer nişte freze de zile mari.
Ce adversar doriţi să întâlniţi la tragerea la sorţi de astăzi?
Putem întâlni pe FC Basel (n.r. – Elveţia), Anderlecht (n.r. – Belgia), Celtic Glasgow (n.r. – Scoţia), BATE Borisov (n.r. – Belarus) sau Dinamo Zagreb (n.r. – Croaţia). La prima vedere, Anderlecht pare cea mai puternică echipă, deoarece are un atac formidabil, iar BATE dă impresia că e cea mai slabă, dar să nu uităm că echipa din Belarus s-a calificat mai mereu în ultimele sezoane în grupele Ligii Campionilor. Noi trebuie să fim pregătiţi pentru oricine, nu trebuie să ne facem jocul după adversar.
Aveţi un obiectiv special în acest sezon?
Vrem în primul rând să Iuliu Mureşan (58 de ani), preşedintele CFR Cluj, echipă care tocmai s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce i-a eliminat pe cehii de la Slovan Liberec, (1-0 în tur, 2-1 în retur) spune că va sărbători o eventuală calificare în Liga Campionilor tunzându-şi jucătorii. ajungem în grupele Ligii Campionilor şi abia apoi ne gândim la cucerirea titlului în Liga 1 şi a Cupei României. E important din punct de vedere al prestigiului şi al experienţei competiţionale, dar şi financiar, pentru că banii veniţi de la UEFA îţi asigură bugetul pe două sezoane.
Sunteţi acuzaţi că nu promovaţi jucători tineri români…
Avem juniori care au jucat în finale de campionat naţional, dar nu au valoare să evolueze la echipa mare. Competiţiile de juniori din România sunt foarte slabe, iar echipele naţionale, mai bine le spunem echipele naţionale de piloşi, pentru că ştim cum se face selecţia… Deocamdată, nu avem pe cine să ne bazăm.
Bătaie de joc la Vaslui – Fenerbahce
Patronul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, nu şi-a revenit încă după ce echipa sa a pierdut la scor, 1-4, manşa secundă cu Fenerbahce, deşi remizase la Istanbul, scor 1-1. “Ce să mai spun, domne, când am jucat excelent, am avut ocazia la acel penalty ratat de NDoye să luăm o opţiune serioasă pentru calificare, dar ne-am bătut joc. Dezamăgirea e imensă, pentru că am băgat în echipa asta nu doar bani, ci şi multă muncă şi multe speranţe”, a spus Porumboiu.