Este hrănit printr-un tub introdus în nas
Asistenţii s-au dovedit a fi foarte grijulii cu maestrul, pe care l-au acoperit cu un material impermeabil pentru a-l feri de stropii de ploaie care cădeau cu nemiluita. În tot acest timp, actorul dormea, iar somnul i-a fost întrerupt doar atunci când a fost coborât de pe targă şi aşezat pe patul de acasă. “A deschis ochişorii, s-a uitat la tablourile din jur, a zâmbit fericit, apoi a adormit la loc”, ni s-a destăinuit Anca Pandrea, cu vocea tremurândă. “Iubirea mea, sufletul meu, copilul meu drag, eşti acasă! Iurişca al meu scump şi drag”, îngâna actriţa, în timp ce-i mângâia tâmplele bărbatului alături de care trăieşte de mai bine de 26 de ani. Nemaiţinând cont de faptul că nu e singură, Anca Pandrea a izbucnit în lacrimi. E conştientă că greul abia acum începe, căci la spital avea o armată de asistente şi infirmiere care o ajutau. Dar atâta timp cât este acasă cu Iurişca al ei, în patul lor, nimic nu este greu pentru femeia cu un suflet atât de mare. Puternică, doamna Pandrea se încurajează singură: “Va veni o asistentă de la spital să mă ajute. În plus, am mulţi prieteni care sunt dispuşi să mă ajute”.
Situaţia medicală a lui Iurie Darie e extrem de delicată. Pe lângă faptul că actorul e hrănit cu ajutorul unui tub care pătrunde prin nas şi trimite mâncarea direct în stomac, Iurie Darie are momente destul de rare de luciditate. Ori de câte ori încearcă să vorbească, maestrul geme, iar cuvintele, înecate undeva în gât, îşi pierd orice semnificaţie. Pentru noi însă, actorul Iurie Darie a vorbit cel mai frumos pe scenă…
A fost la un pas de moarte
Pe 21 mai anul acesta, Iurie Darie a fost internat la Spitalul Bagdasar- Arseni din Capitală, unde a fost operat pe creier, pentru a i se extrage surplusul de lichid. Recuperarea a decurs cât de cât bine, dar, pe 16 iunie, când totul părea că a intrat pe un făgaş normal, Iurie Darie a fost adus de urgenţă la Spitalul Universitar, după ce a acuzat dureri în piept şi probleme de respiraţie. Maestrul suferise un accident vascular, fiind la un pas de moarte. Redirecţionat către Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni, actorul a fost stabilizat, iar ieri a părăsit secţia de Terapie Intensivă pentru a merge acasă.
Artistul a jucat în 40 de filme
Iurie Darie a interpretat roluri memorabile în peste 40 de producţii cinematografice, printre care “Băieţii noştri” (1959), “Fraţii Jderi” (1974), “Ringul” (1983), “Triunghiul morţii” (1999). În 2004 a jucat în prima telenovelă românească, “Numai iubirea”, difuzată de Acasă TV. Înainte de 1989, Darie s-a remarcat şi prin emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul îşi etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini. În luna iunie a acestui an, maestrul a fost recompensat cu o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti.