În urmă cu 4 ani, la Olimpiada din China, Sandra Izbaşa termina exerciţiul din finala de la sol în stil de mare campioană şi câştiga medalia de aur. Acum, gimnasta de 22 de ani vrea să urce din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, la Jocurile Olimpice care debutează chiar azi, la Londra.
Parcursul Sandrei n-a fost unul uşor. A suferit o accidentare gravă în 2009, în timpul antrenamentelor, şi a fost de două ori pe punctul de a renunţa la sportul de performanţă. Din fericire, n-a făcut-o. A păstrat însă, ca vis de rezervă, pentru când va trece vremea săriturilor şi a flic-flacurilor, o carieră în televiziune. Frumoasa blondă îşi doreşte să ajungă prezentatoare de ştiri sportive, după ce va pune punct gimnasticii de performanţă.
La Londra, Sandra concurează la toate cele patru aparate – sol, bârnă, paralele şi sărituri. Are mari emoţii, la fel de mari speranţe, dar zero superstiţii. Credea, până de curând, că anii impari îi aduc ghinion, dar a reuşit să alunge acest gând. “Mama a fost cea care m-a convins. Acum nu mai am nici un fel de superstiţie”, ne-a spus frumoasa gimnastă. Oricum, şi dacă nu renunţa, ne aflăm într-un an “cu soţ”, iar Sandra n-avea de ce să se teamă…
În timpul liber, se plimbă şi citeşte
Multă lume se întreabă cum este Sandra dincolo de lumea gimnasticii. Ei bine, blonduţa spune că îi place să se plimbe, să meargă la filme şi să citească. Colecţionează parfumuri şi e foarte ordonată. “Îmi place să fiu ordonată. În fiecare zi calculez cu atenţie fiecare lucru pe care-l am de făcut”, ne-a declarat Sandra.