Deşi Nigeria a fost declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept ţară fără Ebola, autorităţile au luat imediat toate măsurile necesare. Astfel, bărbatul a fost transferat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde medicii aşteptau deja echipaţi în costume speciale.
La scurt timp, au primit şi rezultatele primelor teste. “În urma analizei microbiologice în laboratorul spitalului din Constanţa, pacientul a fost diagnosticat cu malarie. Boala seamănă foarte mult cu Ebola şi, pentru că riscul există în continuare, pacientului i se vor face, la Bucureşti, analizele şi pentru febra hemoragică”, a declarat ieri Cătălin Grasa, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa.
După ce a ajuns la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti, pacientul a fost băgat în rezerva specială destinată febrei hemoragice.

Pacientul suspect a fost izolat imediat

“Pacientul a fost băgat imediat în carantină şi a fost supus analizelor. După trei sau patru ore de investigaţii medicale vom putea pune diagnosticul corect, dacă este sau nu este Ebola”, ne-a declarat aseară Adrian Streinu- Cercel, directorul Institutului Matei Balş. La închiderea ediţiei, investigaţiile erau încă în derulare.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI