Jaful a avut loc aproape de finalul meciului cu Grecia şi poate că pe asta au mizat şi hoţii – că lumea va fi lipită ce televizoare, inclusiv cei care trebuiau să asigure ordinea.
Cei doi au tras trei focuri de armă şi au ameninţat casieriţele, iar apoi s-au dus la casetele de bani şi au dispărut cu 11.300 lei. Casetele aveau cheia în broască, aşa că hoţii s-au servit fără probleme.
S-a dat alarma şi poliţiştii cu jandarmii au periat tot cartierul, dar până azi dimineaţă încă nu i-au găsit pe jefuitori. Există imagini pe camera de supraveghere a cazinoului, dar acestea nu au fost făcute publice de anchetatori.
”S-au găsit gloanţe din plastic, specifice armelor Airsoft, şi aşa s-a stabilit tipul de armă care a fost folosit. Cei doi sunt căutaţi de poliţişti”, a spus Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi.
Mai mult ca sigur, tâlharii sunt obişnuiţi de ai cazinoului, deoarece ştiau locul unde se ţin banii şi rutina cazinoului.
Culmea e că apropierea de sediul poliţiei nu sperie hoţii în Galaţi, ci dimpotrivă. Un magazin situat chiar la mijlocul distanţei dintre cazinou şi sediul poliţiei a fost prădat de două ori în ultimele două săptămâni, ultima oară chiar joia trecută.
”Am auzit şi azi-nopate focuri de armă şi m-am şi speriat aici singură. Mai ales că joi am găsit consignaţia spartă, au intrat pe gemuleţul pe unde servesc clienţii, iar cu o săptămână înainte la fel. Cred că sunt din zonă pentru că la mine au dat lovitura imediat după ce am primit marfă. Degeaba e poliţia peste drum, că nu le pasă”, ne-a declarat Alina Novac, vânzătoare la magazin.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro