- Cinci medalii, două titluri mondiale în cinci ani
În ultimii cinci ani, plutonierul Major Adrian Petre, din cadrul Inspectoratului Judeţean „Alexandru Vaida Voivod”, din Cluj, nu a ratat podiumul nici măcar o dată. De la fiecare competiţie la care a participat, jandarmul s-a întors medaliat. În 2008, la „Mondialele” din Belarus, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, în 2010, în Spania – la Jocurile Europene de Judo ale Pompierilor -, şi în Croaţia – la „Europene” -, a luat argintul, în 2011, în Grecia – la Campionatul Mondial de Sambo masters -, a ascultat imnul României, cu aurul prins la gât, iar acum, în 2012, în Maroc, Africa – la Mondialele de Sambo Masters -, a cucerit bronzul.
- Se antrenează până la epuizare
Dragostea pentru sambo (n.r artele marţiale ruseşti) este atât de mare pentru jandarmul Adrian Petre încât timpul liber pe care îl prinde între turele de la serviciu îl petrece în sală, pe tatami, unde se antrenează până la epuizare împreună cu lotul olimpic de judo al României. Loveşte sacul de mii de ori, sare coarda în neştire, face exerciţii speciale care îi măresc rezistenţa la efort şi la lovituri încasate şi repetă obsedant scheme tactice ce îmbină judou-ul clasic şi artele marţiale ruseşti. Cam aceasta este reţeta de succes a jandarmului clujean, un campion de temut la categoria sa greutate, care s-a întrecut pentru multrâvnitul aur cu cei mai buni sportivi ai lumii.