Urmând exemplul lui Gwyneth Paltrow, cântăreaţa Jewel a anunţat divorţul de soţul ei pe site-ul personal. Într-un mesaj emoţionant, carismatica solistă în vârstă de 40 de ani mărturiseşte că, deşi ar un copil cu starul de rodeo Ty Murray, ea şi soţul ei nu au reuşit să depăşească problmele de cuplu.
„Este extrem de straniu să scriu aceste cuvinte, mai ales că subiectul este atât de personal. Dar adevărul este că mi-am trăit viaţa în faţa publicului de când aveam 19 ani. Ş, în timp ce este intimidant să-ţi trăieşti viaţa în atenţia publică, este şi un privilegiu să-mi câştig existenţa din cuvintele, gândurile şi sentimentele mele”, îşi începe Jewel postarea.
„Ty şi cu mine am încercat mereu să trăim în cel mai natural mod posibil şi am vrut ca despărţirea noastră să fie la fel de plină de iubire, ca atunci când ne-am cunoscut. Însă, de la o vreme ne-am confruntat cu unele probleme personale, pe care nu am reuşit să le depăşim. Ne vom dedica copilului nostru şi ne luăm angajamentul să fim cei mai buni părinţi. Avem încredere că putem rămâne prieteni, pentru a face tot ce este mai bine pentru fiul nostru”, a mai scris Jewel pe Internet.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
FANATIK.RO
Hârtia de copt pe care să nu o folosești niciodată. Cât de periculoasă este și la ce trebuie să fii atent, de fapt
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Observatornews.ro
Obiceiuri şi superstiţii de Anul Nou. Ce trebuie să avem la noi în noaptea dintre ani pentru belşug şi noroc în 2025
HOROSCOP
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice