Are sistem de oprire/repornire a motorului la staţionare

Mazda 2 e echipată cu un motor pe benzină de 1,5 litri, disponibil în trei versiuni de putere: 75, 90 şi 115 CP. Versiunea de 75 CP prezintă un consum combinat de 4,7 l/100 km, în timp ce varianta de 90 CP “papă” doar 4,5 l/100 km.
Motoarele pot fi cuplate la transmisie manuală sau automată, iar toate modelele sunt echipate standard cu sistemul i-STOP, care opreşte şi reporneşte automat motorul în momentul în care vehiculul staţionează. În funcţie de versiune se poate opta pentru tehnologia i-ELOOP, care recuperează energia generată în timpul frânării, reducând astfel consumul de combustibil.
Noua Mazda 2 va fi disponibilă în România de la sfârşitul acestei luni şi va avea un preţ de pornire de 10.990 de euro, cu TVA inclusă.
Pentru cei care aşteaptă demararea programului “Prima maşină”(din martie), prin care îşi pot cumpăra un autoturism cu credit garantat de stat, vestea bună e că se încadrează la acest model, în limita celor 14.000 de euro impuşi.

Ce nu ne place:

  • în afara oraşului, încărcată sau la deal, cam gâfâie
  • bordul dă impresia că e premium, dar materialele folosite nu sunt tocmai din această categorie
  • versiunea de top, cu toate opţionalele incluse, are un preţ exorbitant pentru clasa mică (Mazda 2 CD105 Revolution Top ajunge la 19.390 de euro)

Revelionul în România interbelică. Lux à la Paris și doamne care „au făcut să pălească de invidie manequinele celor mai renumite case de modă”
Recomandări
Revelionul în România interbelică. Lux à la Paris și doamne care „au făcut să pălească de invidie manequinele celor mai renumite case de modă”

Ce ne place:

  • ţinuta de drum mult mai relaxată faţă de vechiul model, asigurată de suspensii ferme
  • consumul redus şi silenţiozitatea
  • sistemele de siguranţă activă: monitorizarea unghiului mort, frânarea automată la viteze mici, avertizarea la depăşirea liniei de demarcaţie

Aşteptăm întrebări şi sugestii la adresa de e-mail auto@libertatea.ro

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Ce se face de Sfântul Vasile pentru a atrage norocul și prosperitatea. Cel mai important obicei care trebuie respectat pe 1 ianuarie
FANATIK.RO
Ce se face de Sfântul Vasile pentru a atrage norocul și prosperitatea. Cel mai important obicei care trebuie respectat pe 1 ianuarie
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI