Începând cu ora 15.15, când s-a oprit curentul, s-a blocat practic activitatea tuturor agenților economici și instituțiilor publice din județul Suceava dar și din județele vecine, Botoșani și Bistrița Năsăud, conform celor declarate de prefectul județului Suceava, Florin Sinescu. Au apărut probleme și în unitățile spitalicești care nu dețin generatoare proprii de energie electrică dar și în unitățile bancare, în întreprinderile industriale, dar și în magazine unde casele de marcat au devenit nefuncționale. Nu mai vorbim de populația luată prin surprindere de incident. Reluarea furnizării energiei electrice de pe liniile de înaltă tensiune ale Transelectrica a fostă făcută după aproape o oră.
Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu a explicat că nu a primit nicio informare oficială de la furnizorul de energie electrică asupra cauzelor care au condus la pana de curent din această după amiază. „Problemele nu au fost la noi în județ. Telefonic, am aflat că au picat liniile electrice nu doar la noi în județ, ci și în Botoșani și Bistrița Năsăud, care sunt interconectate cu cele ale noastre iar avaria s-ar fi produs pe linia de transport de înaltătensiune aparținând Transelectrica care vine din Bacău”, a declarat Florin Sinescu. Reprezentanții E.on Energie care asigură distribuția energiei electrice în județul Suceava nu au dorit să ofere amănunte legate de cauzele care au condus la incidentul de luni, argumentul fiind acela că acesta nu s-a produs în „ograda” lor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro