Când a venit pe lume, în luna mai a anului 2009, Julia Radu a luat nota 10, ca nou-născut. Mama însăşi îşi monitorizase sarcina prin numeroase ecografii fetale, tocmai pentru a se asigura că viitorul ei copil nu are probleme. Şi vreme de nouă zile de viaţă, totul părea că decurge firesc. Dar a venit şi momentul primei băiţe, iar brusc, totul s-a năruit. În loc să strălucească roz-catifelat, precum petalele unui trandafir, Julia s-a învineţit. Investigaţiile imediate au indicat o malformaţie cardiacă foarte complexă, hipoplazie de aortă, canal arterial permeabil şi un defect septal subventricular. Părinţii înşişi au intrat din clipa aceea în fibrilaţii. În sensul găsirii celei mai bune şi mai rapide soluţii pentru ca Julia să aibă totuşi şansa ei la viaţă.
S-au zbătut şi au obţinut formularul E112 şi au ajuns, după câteva săptămâni, la clinica germană din Bad Oeynhausen, unde doctorul Eugen Săndică i-a efectuat Juliei, la 3 iunie 2009, o primă operaţie, ce a durat aproape 10 ore. Renumitul chirurg român a spus: “Va fi nevoie de trei, în total”. În luna octombrie a aceluiaşi an a avut loc cea de-a doua operaţie. Doi ani mai târziu, a fost nevoie de o intervenţie neprogramată în “planul” iniţial de salvare a Juliei, fiindu-i efectuat un cateterism, din cauza îngustării unui arc aortic. De fiecare dată, chiar dacă au beneficiat de acoperirea costurilor operaţiei de către statul român, părinţii Juliei au plătit transportul şi cazarea necesare în Germania.
Acum, Julia se pregăteşte de cea de-a patra operaţie. Doctorul Săndică o aşteaptă pentru internare în data de 16 noiembrie. De data aceasta, părinţii nu mai ştiu de unde să găsească banii necesari transportului şi cazării acolo, pe perioada în care Julia va fi monitorizată şi supusă din nou operaţiei. Au acumulat deja multe datorii şi restanţe la credite. Şi speră să găsească undeva, cumva, o mână întinsă şi-un sprijin financiar.
VEZI AICI Regulamentul oficial al campaniei “Copiii ajuta copii!”

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Cum poţi ajuta cu bani:

  • Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 887, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote
  • Poţi dona bani, pe numele copilului, în contul Fundaţiei Ringier: RO48 ABNA 4100 2641 0029 8537, deschis la RBS BANK S.A.

Cum ne poţi contacta

Dacă vrei să ajuţi, sună la telefonul 021.203.08.49 sau contactează-ne la adresa de e-mail: ajuta copiii@libertatea.ro.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Ce să pui în apa în care fierbi pastele ca să nu se mai lipsească. Secretul bucătarilor cu experiență din Italia
FANATIK.RO
Ce să pui în apa în care fierbi pastele ca să nu se mai lipsească. Secretul bucătarilor cu experiență din Italia
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Tati, tati nu mai mâna maşina. Tati, opreşte-te". Ţipetele copiilor care îl implorau pe Daniel să încetinească, auzite la telefon chiar de mama lor
Observatornews.ro
"Tati, tati nu mai mâna maşina. Tati, opreşte-te". Ţipetele copiilor care îl implorau pe Daniel să încetinească, auzite la telefon chiar de mama lor
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI