Dacă pe vremuri erau nedespărțiți, de ceva vreme, Julia și soțul ei evită aparițiile împreună și nu își mai strigă fericirea ca odinioară. Mai mult, vedeta își va face un tatuaj care exprimă…libertate. O fi vreun semn privind zvonurile existente pe piață despre mariajul ei sau pur și simplu o coincidență? Cert este că artista vrea să își pună în aplicare un plan mai vechi. “Aș vrea să îmi fac un tatuaj, e o dorință a mea de vreo 3-4 ani de zile. Nu va fi la vedere, poate doar la costumul de baie, pentru că nu e chiar atât de ascuns”, ne-a mărturisit ea. Așa că două dintre pasiunile cântăreței își vor găsi, în curând, loc pe trupul ei. Ea susține că este o persoană curajoasă și că nu se teme de durerea inevitabilă din timpul procesului de realizare a desenului. “Când eram adolescentă, am avut toate speciile de fluturi din România prinse de mânuța mea , am avut un super insectar. Tatuajul va fi o combinație între future și cheia sol. Cred că o să fie ceva frumos. O să mă duc la cineva care într-adevăr este expert și care face artă din treaba asta. Va fi un desen permanent, evident. Toată lumea are câte un tatuaj așa, chiar îmi place. De câte ori văd un tatuaj la femei, mi se pare  sexy. Un fluture e ceva feminin, senzual, exprimă libertate, frumusețe”, a declarat, pentru Libertatea, Julia Jianu.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

9 mașini pe care un mecanic auto spune că nu le-ar cumpăra niciodată: ”Costul reparațiilor este mult mai mare”
Știrileprotv.ro
9 mașini pe care un mecanic auto spune că nu le-ar cumpăra niciodată: ”Costul reparațiilor este mult mai mare”
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro

Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
Libertateapentrufemei.ro
Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
Clădirea-monument din București, veche de peste 135 de ani, care îi impresionează pe toți străinii care vizitează orașul. E considerată un templu al culturii românești
FANATIK.RO

De ce nu iese niciodată la restaurant Iuliana Pepene: „Știți ce mi-am dat seama?!”
GSP.RO

Banca Transilvania, anunț pentru milioane de români. Toți cei care au card trebuie să fie atenți, există riscul să rămână fără bani

Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Unica.ro

Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro

Noul an universitar. Cât au scos părinţii din buzunar pentru dotarea camerelor de cămin la stat: "Este doar strictul necesar". Campusul privat, o opţiune costisitoare
Observatornews.ro
Noul an universitar. Cât au scos părinţii din buzunar pentru dotarea camerelor de cămin la stat: "Este doar strictul necesar". Campusul privat, o opţiune costisitoare
Horoscop 30 septembrie 2024. Gemenii au ceva esențial de protejat astăzi și este de ajuns să vrea, iar dorința lor va fi pe jumătate împlinită
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI