Ducesa de Cambridge „se află în primele stadii ale sarcinii, urmând să aducă pe lume cel de-al treilea copil” din căsnicia cu prințul William, cel de-al doilea în ordinea succesiunii la tronul britanic.
Revista Star citează surse care arată că ducesa ar fi însărcinată pentru a treia oară și invocă faptul că absența sa de la o serie de evenimente recente, atât oficiale cât și neoficiale, cum ar fi nunta unor buni prieteni, omul de afaceri Bear Maclean și Daisy Dickson, ar fi fost motivată tocmai prin faptul că așteaptă încă un copil.
De asemenea, sursa citată sub acoperirea anonimatului susține că regina Elisabeta a II-a știe că ducesa este din nou însărcinată și din această cauză a scutit-o de participarea la evenimentele organizate de Casa Regală.
„Cel de-al treilea copil al lui Kate ar urma să vină pe lume la sfârșitul lunii aprilie sau la începutul lunii mai, așa că probabil că până de Anul Nou (Casa Regală) va anunța public sarcina”, conform aceleiași surse, citată de Agerpres.
Publicația U.K Express anunța la începutul lunii august că ducii de Cambridge și-ar dori și un al treilea copil.
O sursă citată de această publicație susținea că ducele și ducesa de Cambridge își doresc „cel puțin trei copii”. „Kate provine dintr-o familie cu trei copii și este foarte apropiată de sora sa, Pippa, și de fratele ei, James. Deși ducii de Cambridge au deja un băiețel și o fetiță, nu s-au hotărât să se oprească aici”.
La casele de pariuri britanice se poate deja paria că ducesa este însărcinată sau că va rămâne gravidă pentru a treia oară în cursul anului viitor ori peste doi ani, când va avea 35 de ani.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Viva.ro
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Libertateapentrufemei.ro
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
România nu mai e scindată între postcomuniști - anticomuniști. Politolog: „E un punct de cotitură, trăim anii 1990 din nou”
Adevarul.ro
România nu mai e scindată între postcomuniști - anticomuniști. Politolog: „E un punct de cotitură, trăim anii 1990 din nou”
Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Elle.ro
Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Nadia Comăneci s-a filmat la piscină, într-un costum de baie din două piese, și a publicat clipul pe rețelele sociale. La 63 de ani, „Zeița de la Montreal” a făcut senzație în online cu apariția sa

Judecătoarea Georgeta Ciungan s-a sinucis cu 3 zile înainte de a da un verdict important
Observatornews.ro
Judecătoarea Georgeta Ciungan s-a sinucis cu 3 zile înainte de a da un verdict important
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI