Totuşi, în ciuda faimei, viaţa ei nu a fost deloc roz. La 25 de ani, pe când era studentă la celebra „Juilliard School” din Manhattan, a fost violată sub ameninţarea cuţitului şi bătută până aproape de moarte de către doi tineri, într-un apartament din Central Park West, potrivit antena1.ro. Frumoasa actriţă a încercat să treacă peste această traumă, însă viaţa ei luase deja o altă turnură.
S-a căsătorit de două ori, însă mariajele ei eşuate au făcut-o să accepte, într-un final, realitatea: era atrasă de femei. Kelly s-a căsătorit, în 2010, cu Melanie Leis, declarând că este lesbiană.
Numai că acum, la 56 de ani, frumuseţea blondei a apus, iar imaginea ei strălucitoare nu mai este decât de o amintire. Actriţa este o doamnă în vârstă, care mai păstrează din perioada ei de glorie doar un zâmbet cuceritor. Nici nu se compară însă cu partenerul ei din film, Tom Cruise, care poate încă să joace roluri de tinerei fără ca vârstă să-l trădeze.
Filmul „Top Gun” a fost lansat în 1986 şi a fost unul dintre marile succese ale acelui moment, cu încasări de peste 350 de milioane de dolari în condiţiile în care bugetul producţiei a fost de 15 milioane de dolari.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Andrei Perneș și-a prevestit moartea? Un videoclip cutremurător, în care vorbește despre un accident rutier, s-a viralizat pe internet. Ce spunea tânărul înainte de a-și găsi sfârșitul într-un mod similar
Viva.ro
Laura Vicol, reacție fulminantă după ce s-a aflat că Anca Alexandrescu a fost în excursii achitate de Nordis. A atras atenția asupra unui detaliu, pe care mulți l-au scăpat din vedere: "Încălcarea..."
Libertateapentrufemei.ro
Dan Bordeianu, declarații rare despre fetițele lui, născute în aceeași zi. Actorul duce un trai liniștit la țară, la Brănești. Cum arată oaza lui de liniște și familia lui superbă
Adevarul.ro
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
Elle.ro
Anunțul făcut de Flavia Mihășan după ce a fost în Maldive cu fostul ei partener și cei doi copii ai lor: „Să vedem dacă ne iese...”
Unica.ro
Wow, E SUPERBĂ!! Ce mare și frumoasă s-a făcut fiica Elenei Udrea! Eva Maria s-a schimbat enorm de când a fost văzută ultima dată cu mama ei, înainte de a intra la închisoare / FOTO
Observatornews.ro
Momentul în care femeia de 35 de ani este ucisă de bucata de gheaţă căzută de pe bloc, în Militari Residence
HOROSCOP
Horoscop 26 februarie 2025. Balanțele caută un alt mod de a trăi, unul care să le permită și să respire ușurate mai ales după o reușită